Sistemul de asigurări de sănătate românesc: Reformăm şi noi mai cu talent?

Se dă următoarea ştire: soţul sau soţia fără venituri, dar în întreţinerea celuilalt, nu va mai beneficia de asigurare medicală. 970.000 de români nu vor mai fi asiguraţi odată cu introducerea acestei măsuri. Mă mir că încă n-am văzut nimic la Antena 3 despre asta. Încă nu l-am auzit pe Gîdea, alături de eternii lui invitaţi, bocind de mama focului că Băsescu ne omoară cu zile, iar ultima salvare este Ponta şi PSD-ul. Dar, vorba ceea, “rămîneţi aproape”, urmează cît de curînd.Cu toate astea, cred că era şi timpul să se întîmple. Sîntem vreo patru milioane de plătitori de taxe şi impozite – inclusiv asigurări de sănătate – care ţinem în spate încă vreo 17 milioane, dintre care “doar” vreo cinci milioane de şomeri şi asistaţi social. Sistemul românesc de sănătate e… bolnav, aproape-n stadiu terminal, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate e un cuib de viespi unde e mai important cine dă şpagă decît cine trăieşte şi cine moare, spitalele au rămas cu dotări de prin 1950, iar nici un cadru sanitar ori medic nu mai are nici o tragere de inimă cînd vine vorba să muncească. După care ne mirăm că trebuie să dăm şpăgi ca să fim trataţi sau să ne cumpărăm singuri pansamente şi seringi.

O măsură bună

În ciuda măsurilor cretine luate de guvernul Boc, cred că asta poate fi o măsură pozitivă şi un prim pas către un sistem de sănătate care să se apropie, încet-încet, de un nivel minim al decenţei. Ştiu, sînt un hain, dar cu tot respectul, dacă nu plăteşti asigurare, nu eşti tratat. E atît de simplu. Asigurarea medicală obligatorie, ca sumă, este infimă. Un angajat cu minimul pe economie are aceleaşi drepturi şi “beneficiază” de aceleaşi servicii ca un angajat cu leafă de cîteva mii de lei.
Ştirea asta mi-a adus aminte de o prezentare din septembrie a lui Carmen Radu, director adjunct al Eureko România, care venea cu trei propuneri pentru de sistemul de asigurări de sănătate. N-o să complic lucrurile prezentîndu-le pe toate, ci voi opta pentru una singură, cea “radicală”, de altfel şi cea mai corectă dintre toate, care ar asigura mai multă transparenţă a plăţilor şi un management mult mai bun al banilor pe care-i plătim lunar.

O propunere pentru un sistem cel puţin decent: pachetele de asigurări

Practic, ar urma să fie introduse o serie de pachete de asigurări, în funcţie de necesităţi şi de cît îşi permite fiecare să plătească, pornind de la un pachet simplu, care să acopere o arie de servicii medicale de bază. Asigurarea actuală, de stat, se transformă, astfel, în poliţă. Plăteşti 5 lei lunar, ai acces la toate serviciile oferite de medicul de familie, de exemplu. Dacă o consultaţie costă 30 de lei, iar tu mergi în fiecare lună, plăteşte asigurătorul, că de aia îşi asumă riscuri. Poliţa ar costa aproximativ la fel indiferent de asigurător, iar preţul ar urma să fie agreat împreună cu CNAS. Categoriile cu venituri mici şi foarte mici şi cei fără venituri (copii şi elevi, de exemplu) ar putea beneficia de subvenţii de la stat.

Ca să citez din prezentare:

Decontarea serviciilor medicale s-ar face direct între asigurător şi prestatorii de servicii medicale de stat sau privaţi. În acest fel, s-ar obliga toţi prestatorii de servicii medicale, indiferent că sînt din mediul privat sau de stat, să intre în competiţie, prin calitatea serviciilor oferite.Acest lucru duce, desigur, şi către un interes sporit al asigurătorului faţă de banii pe care asiguratul îi cheltuie prin spitale. Mai exact, ţi se recomandă către ce cabinet sau spital să mergi pentru că e în interesul ambelor părţi ca plătitorul poliţei să fie sănătos. În primul rînd, omul nu vrea să se plimbe dintr-un spital în altul. În al doilea rînd, asigurătorul nu vrea să plătească de cinci ori pentru tratamentul aceleeaşi boli, care a recidivat din cauza unui medic care-a scris reţeta greşită. Asta apropo de concurenţă şi de servicii calitative, nu cantitative.
La pachetul de bază, desigur, se pot adăuga “extraopţiuni”. Eşti şofer şi conduci agresiv? Creşte riscul de a face un accident, prin urmare mai dai 10 lei lunar ca să fii sigur că, în cazul în care faci praf maşina şi-ţi rupi oasele, va plăti asigurătorul şi nu tu, din buzunar. Şi exemplele pot continua.
Cine are de cîştigat? Toată lumea

În momentul în care banii pentru sănătate nu mai sînt administraţi de stat în totalitate, creşte şi calitatea serviciului medical. Cum aşa? În primul rînd, pentru că statul are tendinţa de a arunca bugetul în funcţie de cum îi tună cîte unui parlamentar. Bugetele nu merg acolo unde trebuie, ci acolo “unde e nevoie”. Banii din asigurările medicale obligatorii, opriţi la salariu, nu merg în totalitate către bugetul de sănătate, iar asta se vede cînd ajungi în spital şi ţi se cere să cumperi pansamente de la farmacia din colţ. Ajung către plata vreunui kilometru de autostradă suspendată.
În cazul de faţă, banii rămîn în contul asigurătorului, care îi virează direct spitalelor sau medicilor (şi din care, logic, îşi opreşte un oarecare comision). Deci merg acolo unde trebuie. Dacă managerul spitalului îi fură în loc să cumpere echipamente, asta-i partea a doua. Dar nu se poate spune că n-au ajuns banii la destinaţie. Dacă statul vrea să cotizeze suplimentar, e treaba statului.
În al doilea rînd, medicii au ocazia să ia un salariu, nu să fie plătiţi cu capace de bere. Se pot adăuga inclusiv bonusuri în funcţie de numărul de operaţii, a pacienţilor salvaţi, în fine. O leafă mai mare înseamnă motivaţie, nu bătaie de joc. Odată cu asta, ar trebui introdusă inclusiv obligativitatea asigurării de malpraxis (şi reglementarea ei, că asta-i altă bubă a sistemului), capitol la care stăm extrem de “bine”, de unde şi atîtea înjurături la adresa medicilor.
Nu în ultimul rînd, asiguratul, care ştie că statul nu-i mai toacă banii pe afaceri neprofitabile, care va avea parte de tratament, nu de bătaie de joc, şi care va beneficia de condiţii, nu de o celulă de pe ai cărei pereţi cade varul şi în care respiră mai mult mucegai decît aer.

În concluzie,
Ar fi indicată o liberalizare a sistemului românesc de sănătate. Eu, de exemplu, plătesc asigurări de şapte ani şi nu ştiu dacă am fost de patru ori la medicul de familie. Nu vorbesc de control medical complet, ci strict de consultaţii. Cu toate astea, banii care mi-au fost opriţi din salariu s-au dus la Bechtel, care-a turnat 200 de metri de asfalt în cinci ani. În schimb, aş fi preferat ca banii din asigurarea obligatorie să meargă la un privat, care i-ar fi capitalizat, investit, treaba lui, care mi-ar fi plătit consultaţiile şi care, peste 20 de ani, dac-aş fi păţit ceva nasol, mi-ar fi plătit şi o operaţie mai grea, doamne fereşte!, că de aia am cotizat şi s-a folosit de banii mei.

Altfel, beneficiile plăţii către stat sînt de-a dreptul nule. Am plătit şapte ani, dar dacă îmi dau demisia, peste două luni nu mai beneficiez de nimic. Colac peste pupăză, mai e obligatorie şi plata asigurărilor de sănătate pentru contractele de drepturi de autor. Deci, ce e de preferat? ( preluare de pe site ul de opinii subiectiv.ro)

Mi am propus ca atunci cind dau de vreun articol interesant pe unul din site urile sau blogurile de specialitate in diferite domenii, unde isi exprima parereape anumite subiecte oameni cu ceva cunostinte  si  nu politicieni indiferent daca sunt de la putere sau opozitie dar care nu au nici cea mai mica cunostinta in acel domeniu sau tot felul de deontologi care isi dau si ei cu parerea despre absolut orice sau oricine   , sa popularizez anumite articole care contin puncte de vedere care mi se par interesante. Nu spun ca aceste opinii reprezinta adevarul absolut dar sunt puncte de vedere pe marginea unor teme fierbinti si de actualitate pe care nu cred ca le veti vedea abordate pe la televizor. Va recomand articolul postat pe site ul subiectiv.ro si va rog sa reglectati si sa va ginditi daca ceea ce este scris este sau nu real. Magda CONDOS