Fostul student al lui Adrian Năstase, şef în Primăria Galaţi


Aurel Vlaicu este de mai bine de un an de zile city managerul Primăriei Galaţi, mai precis de când Marius Stan a fost ales primar. Nu ştiu câţi ştiu că Aurel Vlaicu este urmaşul celebrului aviator Aurel Vlaicu, dar cred că mai puţini ştiu că citymanagerul Primăriei Galaţi, care s-a născut la Cluj dar care a trăit până acum un an şi ceva în Bucureşti, a absolvit Facultatea de Drept din Bucureşti, fiind în anul 2 studentul lui Adrian Năstase, care  era pe atunci ministru de Externe al României. Adrian Năstase care ulterior a ajuns premier al României şi în mandatul căruia au avut loc privatizările Sidex sau Petrom . Tot datorită lui Adrian Năstase Aurel Vlaicu susţine că  s-a înscris după terminarea facultăţii în PSD , partid pe care l-a părăsit atunci când a trecut în tabăra actualului primar al capitalei, Sorin Oprescu, mai precis exact când şi acesta a părăsit acelaşi partid pentru a candida la fotoliul de edil şef al Bucureştiului. Dacă ar fi să cred ceea ce a zis Aurel Vlaicu în cadrul unui interviu acordat unei televiziuni locale, politica ar fi o ” bolboroseală ” iar actorii principali  ai scenei politice dintotdeauna au fost guvernanţii şi guvernaţii. Aurel Vlaicu susţine că nu are idoli dar că sunt trei persoane care pentru el sunt exemple de urmat în politică, şi anume Viorel Hrebenciuc, care ar fi un exemplu al abilităţilor politice, Adrian Năstase, care ar şti să gestioneze lucrurile cu rigurozitate şi Traian Băsescu, pe care îl apreciază pentru pragmatismul şi rapiditatea cu care ia deciziile .  Şi mai există nişte oameni politici pe care îi apreciază şi anume Vasile Blaga, Babiuc şi Sassu . Pentru Aurel Vlaicu venirea la Galaţi reprezintă o provocare , acesta susţinând că a venit într-un oraş cu minusuri şi că orice lucru făcut înseamnă ceva. Aceasta este pe scurt ” povestea” lui Aurel Vlaicu, o persoană influentă în Primăria Galaţi şi care a fost ani de zile în slujba directă a  lui Viorel Hrebenciuc, şi a cărui venire la Galaţi a fost apreciată de unii şi contestată de mulţi alţii care nu au înţeles care ar fi contribuţia luii  în dezvoltarea oraşului. , gălăţenii urmând să judece şi să decidă dacă fostul student al lui Adrian Năstase a făcut sau nu ceva bun pentru ei şi oraşul în care locuiesc de 24 de ani şi unde nu prea s-a întâmplat nimic semnificativ de la Revoluţie şi până în prezent.  Şi aici mă refer la derularea unor proiecte care să conducă la dezvoltarea economică a unui oraş care moare încetul cu încetul  iar acest lucru nu pare să se fi oprit în ciuda spectacolelor organizate . Magda CONDOS_ acest text este un pamflet şi trebuie trat ca atare

7 thoughts on “Fostul student al lui Adrian Năstase, şef în Primăria Galaţi

  1. Este urmasul lui Aurel Vlaicu in sensul in care prinde niste avioaneeee! Vai de capul nostru! Numai oameni competenti in Galatiul asta! Si la Primarie si la CJ! Numai urmasii urmasilor lor peste tot! Unul cu avioanele, altul cu fotbalul, unul descendent din grote (specia liliac sau Batman)! Suntem tari!

  2. Am avut ocazia sa mai cunosc un Vlaicu in viata , care din orgoliu gogosat si desantat si-a botezat copilul Voda. Sa iasa Vlaicu Voda si sa moara dusmanii de ciuda.
    Din acelasi material este si individul asta care de doi ani a reusit performanta de a nu sti nimeni cu ce se ocupa si cat ne costa augusta-i prezenta in orasul nostru ” plin de minusuri”.
    Personal cred ca marea majoritate a galatenilor nu da nici macar o para cu borta pe el si gandirea lui .
    O vorba de-a locului spune : ” DU-TE BAIETE SI SA TE INTORCI CAND TE’OI CHEMA EU”

  3. Dupa competenta-i profesionala rarefiata ,lasa impresia, mai degraba , ca se trage din familie de parasutisti si parasute.
    Lucru adeverit se pare si de postarile anterioare, cum ca ar cauta o parasuta pana si in familia Primarului pe care il slujeste cu zel si abnegatie. Puteti inlocui ” slujeste ” cu absolut orice va vine in minte. !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    He Hei! ! Cate nu te invata Bucurestiul , acest Vavilon al pierzaniei.

  4. Vlaicu este un foarte bun manager si majoritatea schimbarilor in bine din oras i se datoreaza.Viata personala este dreptul lui sa si-o aranjeze asa cum vrea si cu cine vrea.

Leave a reply to mihai Cancel reply