Cum se vor distra galatenii de Zilele Galatiului


Primaria a transmis un comunicat de presa  in care a a anunţat, sâmbătă, programul Zilelor Galaţiului, care  are loc anual în preajma Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul oraşului. Anul acesta, petrecerile publice vor avea loc timp de  cinci zile, incepind de pe  30 noiembrie până pe 4 decembrie inclusiv. . Manifestările vor include diferite reprezentaţii şi concerte ale unor trupe muzicale, de teatru şi de dans, cunoscute la nivel local şi naţional. Printre cele mai cunoscute vedete care vor concerta la Galaţi  se numără Loredana, Lora, Alexandra Stan, Vama, Andra, B.U.G. Mafia, Giulia, Andreea Antonescu şi SHIFT, cintareti apreciati in special de publicul tinar, dar unii din ei este drept ca nu mai sunt chiar in voga, cum ar fi Andreea Antonescu care este galateanca totusi,  dar cer onorarii care ar putea stirni si nemultumiri .. Daca anul serbarile Galatiului au avut loc in parcarea de la Mallul Shopping City, decizie care a stirnit pareri impartite in rindul galatenilor ,  obiective sau nu,  anul acesta pina la ora actuala nu s a decis unde vor avea loc manifestarile, deoarece  precizează Primăria, „încă sunt așteptate aprobări în acest sens, fiind vorba despre porțiuni de drum unde circulația ar trebui restricționată”.Contractul de organizare a Zilelor Galaţiului a fost câştigat de firma Sprint Media Group SRL şi este în valoare de 667.567 de lei, fără TVA, a precizat municipalitatea. Daca suma alocata este mare sau nu , poate judeca oricine asa cum fiecare poate decide daca multitudinea de manifestari nu au  loc in contextul in care pe data de 11 decembrie au loc alegerile parlamentare., evident o simpla coincidenta.

Iată programul complet al evenimentelor

Miercuri, 30.11. 2016 – Sfântul Apostol Andrei, Ziua orașului Galați

18.00 – 18.30 – Școala de dans interactiv Sueno Dance Galați

18.40 – 19.40 – Concert Trupa locală Over Band Galați

19.40 – 20.00 – Feeria dansului, Școli de dans (street dance3, funcky dance, pop dance etc.)

20.00 – 21.00 – Concert LORA

21.00 – 22.00 – Concert LOREDANA

Joi, 01.12.2016 – Ziua Națională a României

18.00 – 18.50 – Muzică de fanfară – marșuri și intonarea Imnului de stat al României

18.50 – 19.05 – Trupa Funcky dance (Estrada copiilor)

19.05 – 19.35 – Concert Kids Rock – Școala de Film și Televiziune Galați

19.35 – 20.35 – Concert Hippy Band (trupă locală)

20.35 – 21.35 – Concert VAMA

21.35 – 22.35 – Concert ALEXANDRA STAN

Vineri, 02.12.2016

18.00 – 18.30 – Soliști copii Școala de muzică ”VOCES” Galați

18.30 – 18.45 – Dansuri de societate (școli de dans din Galați)

18.45 – 19.15 – Improshow Oana Mogoș

19.15 – 19.30 – Street Dance Trupa Back Dance

19.30 – 20.30 – Concert Spruzzy & Mike Bluff

20.30 – 21.15 – Concert ANDRA

21.15 – 22.00 – Concert B.U.G. MAFIA

Sâmbătă, 03.12.2016

Seara artiștilor gălățeni

18.10 – 19.00 – Concert NOSFE

19.00 – 19.45 – Concert PASCALL

19.45 – 20.30 – Concert GIULIA

20.30 – 21.15 – Concert ANDREEA ANTONESCU

21.15 – 22.00 – Concert SHIFT

Duminică, 04.12.2016

Seara șlagărului gălățean

18.00 – 19.00 – NICU MIHAI ORFEU

19.00 – 20.00 – Formația TOMIS JUNIOR

20.00 – 21.00 – Formația AZUR (Nelu Vlad și invitații)

21.00 – 21.45 – Concert SWEET KISS

21.45 – 22.00 – Show de lasere și lumini.

Reamintim ca pe vremea primarului Dumitru Nicolae evenimentele se desfasurau pe strada Brailei, circulatia fiind oprita in timp ce pe vremea primarului Marius Stan concertele au avut loc in parcarea mall ului de pe strada George Cosbuc, reprezentantii Primariei sustinind ca pe Faleza Dunartii, la Elice,  starea solului si gropile aparute nu ar permite desfasurarea in siguranta a evenimentelor, lucru adevarat  . Ramine de vazut care va fi locatia stabilita anul acesta si daca decizia luata de Primaria Galati va reusi sa multumeasca pe toata lumea., in conditiile in care poate este bine ca lumea sa se distreze citeva zile dar acest lucru nu va insemna ca cei mai multi vor uita  apoi de problemele si grijile zilei de zi cu zi. Si poate ar fi fost un lucru bun daca s ar fi gasit sponsori care sa suporte o parte din cheltuieli, si aici ma refer la oameni de afaceri din toate partidele  Magda CONDOS

3 thoughts on “Cum se vor distra galatenii de Zilele Galatiului

  1. CUM CA LA CIRC!! CINEVA LE VA ARATA UN DEGET SI UN CIOLAN EI VOR RADE CU CURU PE ASFALT !! 2 FORMATII PUTINA LUMINA SI MIROS DE GRATARE CU CARNATI !! ESTE CEVA TIPIC DE PUS BOTUL LA FOAMEA DIN GALATI !! MARE DISTRACTIE MARE MINCIUNA MARE PACALEALA SI PROSTEALA !! AJUNGI ACASA NU GASESTI CALDURA SI APA CALDA !! TE-AI DISTRAT ?/ TE-AU PROSTIT !! AI PUS BOTUL IAR !! IN SPERANTA TA IDIOATA CA VA FI MAI BINE CU ACEEASI MINCINOSI PERPETUEZI PROSTIA SARACIA SI ITI BATI JOC MAI DEPARTE DE TINE BOULE !! AM O SINGURA INTREBARE !! NU VRETI SA SUFERITI NUMAI VOI PENTRU GRESELILE VOASTRE ??

  2. Oricum o da primaria tot nu este bine.Mereu se gasesc nemultumiri. Anul trecut v-a placut ca orasul era in bezna, si tanjeam la alte orase care erau luminate?? Sau cand fostul primar a mutat serbarile orasului la cucuietii din deal dupa atatia ani. Intr-adevar problemele orasului sunt multe, dar haideti sa simtim cu totii sarbatorile. Cu respect

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s