Galatenii, indemnati sa doneze singe


Institu ia Prefectului iniţiază o amplă campanie de donare de sânge
în perioada iulie-decembrie 2016, actiune în care vor fi angrenateț
structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne si ale  Ministerului
Apărării Nationale, partener fiind Centrul Regional de Transfuzie Sanguina
Galati, unul dintre principalii furnizori de sânge ai spitalelor din Bucure , informeaza purtatorul de cuvint al Prefecturii, Petrica PATILEA.

“Initiativa aceasta vine ca urmare a faptului că, la nivel naTional, cele 42 judetene
centre de transfuzii acoperă cel mult 80% din cantitatea de sânge necesară în
unită ile sanitare, diferen a reprezentând interven ii medicale amânate, vieti fiind
puse în pericol sau chiar pierdute.În acest context, angaja ii Institu iei Prefectului i ai celorlalte structuri locale ale Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul Judetean de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situatii de Urgentă, Inspectoratul Judetean de
Politie si Serviciul Teritorial al Politiei de Frontieră, precum si militarii din Garnizoana Galati  vor face front comun în demersul de donare voluntat a semenilor care au nevoie de tranfuzii de sânge.
“Totodată, prefectul judesingedoneazatuilui  face apel la gălăteni sa se alature treptat
acestei campanii de solidaritate socială, cre sterea numărului
de donatori reprezentând salvarea tot mai multor vieţi, la Galaţi sau oriunde e
nevoie în ţară”, se mai arata in comunicat Pot dona sânge persoanele cu vârsta între 18 i 60 ani, greutatea minimăș 57 kg femeile şi 60 kg bărbaţii, tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg si cea diastolica intre 60 si 100 mmHg, care nu au suferit interven iiț
chirurgicale în ultimele şase luni si nu urmează tratament medicamentos, care
nu suferă de hepatită, ulcer, diabet, boli de inimă etc.
Recoltarea se face în deplină siguranta, trusa utilizată pentru fiecare donareție
fiind sterilă şi de unică folosinţă, iar rezultatele testelor confidentiale.M.C

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s