Tichetele sociale pentru copiii de la gradinita cu venituri mici


Primăria Galați primește, începând cu 18 aprilie 2016, cereri pentru tichetele sociale destinate copiilor de grădiniță, anunta un comunicat remis de reprezentantii municipalitatii.  “Conform Legii 248/2015, stimulentul educațional, sub formă de tichete sociale, în valoare de 0,1 ISR/lună, se acordă copiilor din familii defavorizate, în scopul creșterii accesului la educație al acestora. (ISR = Indicele Social de Referință, valoarea acestuia fiind de 500 lei)Beneficiază de tichetele sociale pentru grădiniță copiii înscriși la grădiniță cu vârsta minimă de 3 ani și vârsta maximă de 6 ani împlinită după 1 septembrie a anului școlar curent, cu condițiile ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (2 x 141,5lei) = 283 lei și minorii să frecventeze regulat cursurile învățământului preșcolar.Beneficiarul stimulentului educațional este copilul, iar titularul tichetului social pentru grădiniță este reprezentantul familiei/reprezentantul legal al copilului, stabilit în condițiile legii. Dreptul la stimulent se acordă pe bază de cerere , declarație pe propria răspundere (întocmită de reprezentantul familiei), însoțită de actele doveditoare privind componența familiei, veniturile acesteia și înscrierea/frecventarea activităților organizate de grădiniț”,  se mai arata in comunicat.  Alte documente ce trebuie depuse sunt
• actele de identitate ale solicitantului și ale membrilor familiei (copie şi original);
• livret de familie (copie şi original);
• alte acte doveditoare privind componența familiei, filiația copiilor și situația lor juridică față de reprezentantul legal (copie şi original);
• acte care dovedesc situația materială a solicitantului și a familiei acestuia (cupon pensie/indemnizație/adeverință de salariu și alte acte doveditoare ale veniturilor realizate);
• persoanele care nu realizează venituri vor prezenta adeverință eliberată de Administrația Finanțelor Publice;
• dovada înscrierii copilului la grădiniță.

Cererile și documentele doveditoare se pot depune la Primăria municipiului Galați – Serviciul Public de Asistență Socială, din strada Fraternității nr. 1, zilnic, de luni până joi, între orele 8.30 – 15.00, și vineri, între orele 8.30 – 12.00. Conform legii, data limită de depunere a dosarelor este 30 aprilie 2016. Întrucât ziua de 30 aprilie este în weekend, ultima zi de depunere a solicitărilor va fi 3 mai 2016, prima zi de lucru după sărbătorile pascale.După validarea cererilor, tichetele sociale pentru grădiniță vor fi distribuite la casieria Primăriei municipiului Galați, din strada Fraternității nr. 1, pe baza actului de identitate al părintelui/aparținătorului legal.Valoarea tichetului social pentru grădiniță este de 50 lei pe lună. Tichetul se distribuie lunar, pe toată durata anului școlar.ichetele sociale pentru grădiniță sunt destinate exclusiv pentru achiziționarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte sau țăminte și au rechizite. Este interzisă utilizarea tichetelor pentru achiziționarea de țigări și/sau băuturi alcoolice ori valorificarea acestora prin transformarea în bani.Tichetele sociale pentru grădiniță sunt destinate exclusiv pentru achiziționarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte sau incaltaminte ,rechizite. Este interzisă utilizarea tichetelor pentru achiziționarea de țigări,  băuturi alcoolice ori valorificarea acestora prin transformarea în bani.Tichetele sociale pentru grădiniță sunt destinate exclusiv pentru achiziționarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte/încălțăminte și/sau rechizite. Este interzisă utilizarea tichetelor pentru achiziționarea de țigări și/sau băuturi alcoolice ori valorificarea acestora prin transformarea în bani. Acum nu este cazul sa ii facem statuie primarului Marius Stan sau celor care au giondit aceasta masurra cu iz social , dar fiind in postul Pastelui, cred ca este o mina de ajutor folosotoare. Campania este campanie , sincer nu stiu daca anul trecut s a aplicat aceeasi masura, dar copiiii sunt copiii. M,. C> S>

2 thoughts on “Tichetele sociale pentru copiii de la gradinita cu venituri mici

  1. DRAGII MEI VEDETI CE FACE O SOCIAL DEMOCRATIE ?-FURA CA-N CODRU -JEFUIESC TOTUL-NE ADUC LA SAPA DE LEMN -NE VAND REPEDE SI IEFTIN VEZI -adrian nastase -DAR IN SCHIMB ARE GRIJA DE NOI SA NU CUMVA SA NE MOARA COPII SI NICI NOI CA ALTFEL CINE VA MAI MUNCI PENTRU EI CINE VA MAI MERGE LA VOT ??? SI NE DAU AJUTOARE SOCIALE _TICHETE DE MASA LA CANTINE SOCIALE-DAR MARE GRIJA DACA NU SANTETI CU TAXELE LA ZI-O LUATI PUTIN IN BOT !!!-ESTE CUMVA VREO SITUATIE DE RAZBOI IN TARA ??-CAND O PENSIE ESTE JUMATE DIN FACTURA DE GAZE SOCIAL PROSTIA ARE IMPRESIA CA NOI MANCAM GAZ METAN ??? CE FACEM ??-O BATRANA TAMPITA MI-A RASPUNS-NE LIMITAM LA CAT AVEM !!!!!-NICI NEMTII DUPA AL 2 LEA RAZBOI CAND ERAU O RUINA NU AU ACCEPTAT ASA CEVA -SI PE ATUNCI NIMENI NU-I FURA !!! ESTE CHIAR ASA DE GREU SA FIM NEMTI ???

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s