Galatenii si o lectie de patriotism originala


Azi, 26 iunie, romanii, inclusiv gălăţenii, sărbătoresc ceva foarte important , şi anume Ziua Drapelului , acest lucru fiind marcat prin organizarea diferitelor manifestări. Ministrul  de Interne, Gabriel Oprea, care este şi premier in locul lui Victor Ponta pe perioada cit acesta este in concediu medical,  dar si ministrul Apararii Nationale ,  Mircea Dusa ,au tinut sa marcheze acest eveniment intr o localitate din Ardeal,  si anume Miercurea Ciuc, unde au vorbit despre importanta drapelului romanesc .drapelgalati . Si la Galati au fost organizate manifestări care au marcat aceasta zi importanta pentru romani, daca tinem cont de importanta drapelului romanesc . dar  nu am sa insist asupra programului manifestarilor care au avut loc azi la Galati,drapelgalati ci am sa va povestesc altceva care reprezinta poate o adevarata lectie de patriotism. Prima se refera la o familie de galateni, care locuiesc la parterul unui bloc, in apropiere de ziarul Monitorul de Galati, si care au de ani de zile arborat in curte steagul tarii. Azi, cind am trecut in zona, steagul era strins, poate si pentru ca familia respectiva s a temut ca vine ploaia si il va udadrapelromanias3. Steagul acesta l am vazut de cel putin 3 ani si marturisesc ca daca l as fi vazut pe cel care l a arborat l as fi intrebat de ce a simtit nevoia sa faca acest lucru. drapelromania2 . In drum spre casa am trecut prin piata din Tiglina 1 unde nu mica mi a fost mirarea sa vad la un chiosc unde se vind oua trei steaguri mici care erau arborate printre oua.ouadrapel Am intrebat o pe vinzatoare daca au fost aduse azi, cu ocazia Zilei Drapelului . Mi a zis ca cele trei mici drapeluri au fost aduse de patroni acum 2 saptamini . Cam aceasta este ceea ce am simtit nevoia sa va spun azi, 26 iunie, cu ocazia Zilei Drapelului, si anume despre niste oameni pentru care ziua drapelului este in fiecare zi. asa cum se intimpla si in alte tari, unde in curtile oamenilor poate fi vazut arborat steagul tarii lor. .M..C

ZIUA DRAPELULUI NAŢIONAL- program
26 IUNIE 2015
Programul manifestărilor

CATEDRALA ARHIEPISCOPALĂ
09.00 – 09.30 Slujba de sfinţire a Drapelului Naţional
09.30 – 09.40 Procesiunea Drapelului (traseul Catedrală – Grădina Publică)

PIAŢA TRICOLORULUI (Grădina Publică)
09.40 – 09.45 Trecerea în revistă a Gărzii de Onoare. Primirea onorului
09.45 – 09.50 Aducerea şi legarea Drapelului la catarg
09.50 – 10.00 Binecuvântarea Drapelului
Cinstirea Drapelului de către oficialităţi
10.00 – 10.05 Înălţarea Drapelului pe catarg
Intonarea Imnului de Stat al României
10.05 – 10.15 Evocarea însemnătăţii zilei şi a semnificaţiei culorilor
Drapelului Naţional
10.15 – 10.25 Scurt moment artistic susţinut de Fanfara Centrului Cultural „Dunărea de Jos”
10.25 – 10.35 Defilarea Gărzii de Onoare.

PREFECT,
DORIN OTROCOL

 

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s