Cine vrea ca orașul Galați să nu se dezvolte ?


Scrisoarea deschisă adresată de senatorul gălăţean Paul Ichim prim-ministrului Victor Ponta, în care solicita modificarea Master Planului de Transport astfel încât zona noastră să nu mai fie izolată de restul ţării, a fost susţinută, potrivit unui comunicat de presă remis chiar de Paul Ichim, de patru parlamentari gălăţeni. Cei care au răspuns apelului acestuia sunt deputatul Mircea Toader (PNL), deputatul Victor Paul Dobre (PNL), deputatul George Scarlat (PNL) şi deputatul Eugen Chebac (UNPR), din cei  15 parlamentari, căți reprezintă judeţul Galaţi.Social-democraţii şi conservatorii gălăţeni nu au dat încă un răspuns, așteptînd probabil să prmească o invitație scrisă pesonal sau să afle cînd ar avea loc întălnirea. , argumente care pot fi interpretabile. .”Am înţeles de la social-democraţi că domniile lor au un dialog direct cu premierul şi că orice problemă este adresată direct acestuia, nu prin intermediul scrisorilor. Am preluat propunerea domnului deputat Chebac referitoare la a doua variantă de ocolire a municipiului Galaţi şi îi mulţumesc pe această cale pentru sugestia făcută. Doresc, totodată, să aduc la cunoştinţa opiniei publice că demersul meu nu şi-a dorit a purta o anume culoare politică, ci s-a dorit a fi unul care să aducă o susţinere reală, vizibilă şi susţinută pentru cetăţenii zonei Galaţi-Brăila-Tulcea-Vrancea”, a afirmat senatorul Paul Ichim.În total, dintre cei 43 de parlamentari din Galaţi, Brăila, Tulcea şi Vrancea, doar 10 au răspuns afirmativ: deputaţii Victor Paul Dobre, Mircea Toader, Vasile Varga, Nini Săpunaru, George Scarlat, Marius Octavian Popa, Vasile Gudu, Eugen Chebac şi senatorii Octavian Motoc şi Cătălin Boboc, se arată în comunicatul de presă-remis de senatorul PNL Paul Ichim. Dacă aș fi răutăcioasă aș putea spune că unii din cei care au semnat scrisoarea au fost ani întregi parlamentari gălățeni  și nu au prea făcut nimic atîția ani pentru oraș, sau poate îmi scapă mie, așa că eu sper că nu și-au pus semnătura doar de dragul de a da bine față de cititori.  Faptul că parlamentariii socialdemocrați gălățeni au un dialog direct cu ministrul Ponta , cum afirmă senatorul Ichim,  deși mai normal mi s ar fi părut să îl aibă direct și cu ministrul Transporturilor care elaborează masterplanul,  nu poate fi decît de salutat teoretic daca asa o fi . Cred că niște  scrisori și niște dialoguri nu sunt de ajuns, deși sunt de apreciat, atîta timp cît societatea civilă din Galați dar și gălățenii nu reacționează.și nu înțeleg importanța existenței unei infrastructuri .  Dar atunci nu au dreptul să se mai plîngă că se zbat în sărăcie și că nu au locuri de muncă. ȘI asta pentru că petrecerile nu pot fi mai importante decît infrastructura, asta dacă gîndești cît de cît și nu ai creierul spălat și te gîndești la viitorul copiilor tăi dacă de soarta ta nu -ți pasă.  Pentru a nu fi acuzată că țin partea  celor din opoziție, miine voi prezenta puctul de vedere al celor aflati la putere vizavi de initiativa senatorului Paul Ichim.. Magda CONDOS

One thought on “Cine vrea ca orașul Galați să nu se dezvolte ?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s