Mărtișoarele și Primăria


Primăria municipiului Galaţi a stabilit zonele din oraş unde se vor comercializa, anul acesta, mărţişoare şi flori pentru zilele de 1 şi 8 martie. Măsura este menită să vină în sprijinul cetăţenilor şi să asigure un mod de comerţ organizat şi civilizat, anunță purtătorul de cuvînt al Primăriei Galați, Emanuela Turcu. ”Pentru 2015, s-au acordat licenţe pentru comercializarea mărţişoarelor în faţa Parcului Mihai Eminescu (strada Domnească), în Parcul cu fântâni din apropierea Complexului Potcoava de Aur (între CEC şi Orange), în Parcul din Ţiglina I (în faţa fostului cinematograf), în Micro 18 (în faţa farmaciei de la spital), în Piaţa Micro 19 (Aleea comercială), strada Siderurgiştilor (zona Staer), Magazinul General şi Micro 40 (Bulevardul Milcov).În zonele menţionate, activitatea de comerţ cu mărţişoare şi alte produse specifice sărbătorilor de început de primăvară este autorizată până pe data de 10 martie 2015. Din experienţa anilor trecuţi, perioadele cu activitate intensă sunt 25 februarie – 1 martie şi 7-8 martie.Nerespectarea acestor reglementări atrage după sine sancțiuni contravenționale. Poliția Locală are misiunea de a urmări modul în care se desfășoară comerțul stradal cu mărțișoare și de sancționa eventualele abateri”. se mai arată în comunicat. Acum nu pot decît să salut faptul că Primăria Galați este preocupată de locurile unde vor putea fi vîndute mărțișoare, dar tare aș vrea ca să aibă li alte preocupări, cum ar fi de exemplu eterna problemă a căldurii și a apei calde, găsirea unei solușii pentru asfaltarea gărurilor care apar la tot pasul în asfalt, lucru care nu e o noutate și în primul rînd atragerea de investitori. Și îmi permit să le dau o idee, și anume să ia exemplu dacă se poate de la Primăria Alba Iulia, unde cei care au venit să investească în anumite condiții au primit gratuit o anumită suprafață de teren. Asta ca fapt divers. Sau să amemajeze un birou al investitorului în cadrul sediului Primăriei unde cîțiva oameni să fie oricînd gata să îi primească chiar și cu covorul roșu pe cei care doresc să bage măcar și un leu în Galați pentru a crea un loc de muncă. Pentru că amenajarea parcului Viva, reabilitarea Patinoarului , modernizarea unor străzi cum ar fi Oțelarilor , Frunzei, proiete începute pe vremea lui Dmitru Nicolae nu țin de cald dar pot fi bifate drept o bilă albă construirea cartierului social din MIcro 17 sau începerea amenajării locurilor de parcare din MIcro 19, după ce luni de zile terenul a stat ca o pîrloagă, după ce locuitorii din acea zonă au fost somați să își dărîme garajele sau construirea unei pasarele supraetajate in zona Spitalului Judetean. La capitolul proiecte Primaria sta foarte bine acest an, mai ales ca este unul preelectoral, dar ramine de vazut cite se vor realiza in conditiile in care in ultimii 2 ani bugetul de dezvoltare s a cheltuit doar in procent de doua treimi . Magda CONDOS

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s