Drepturi doar pentru unii siderurgiști. Cu și despre Sidex


Mai intiii vreau sa multumesc persoanei care mi a trimis procesul verbal de negociere a Contractului Colectiv de Muncă de la Combinat și care mi a sidexdar de multe ori ponturi pentru textele mele de pe blog. Sper sa o faca si data viitoare, pe data de 9 , cind ar urma sa aiba loc urmatoarea sedinta de negociere, ca angajatii Combintului să știe ce fel negociază liderii de la Siderurgistul în numele lor. Sindicat condus de Gheorghe Bezman si care este singurul sindicat  reprezentativ la nivel de unitate deci numai el poate, prin reprezentantii sai, sa negocieze contractul. Miine am sa dau tot procesul verbal al sedintei de negociere, ca sa afle lumea cum stau lucrurile . Eu nu imi fac sperante ca cei de la Siderurgistul, unde exista si oameni ok, vor obține creșterea salariala pe care au cerut o , și anume de 17 % , așa cum nu cred că administrația va oferi doar 25 de lei, cum a oferit in cadrul sedintei de pe data de 6 ianuarie. Eu am sa risc ca anul trecut , cind am avut dreptate, si am sa zic ca s ar putea ca majorarea salarială să fie o sumă fixă, de un milion de lei vechi, care ar putea acordata in doua transe. Ceea ce mi se pare mie revoltător , cu scuzele de rigoare pentru liderii de sindicat care mai sunt ok la Siderrgistul este ca liderii acestui sindicat au cerut ca doar membrii lor de sindicat să poată fi promovați în trimestrul 2 , lucru care nu este ok, și cu care administratia nu a fost de acord  afirmînd că nu este subbiect al negocierilor . Niște lideri adevărați s-ar fi găndit la toți angajații Combinatului care muncesc, indiferent că sunt membri ai unui sindicat sau altul. deoarece toți trebuie promovați  Și încă ceva o fi oare un anume domn  , care are de mult vărsta pensionării, supărat că îi pleacă membrii de sindicat la sindicatul condus de Radu Nelu, adeziunile fiind facute de Vasile Sandor, fost membru in conducerea sindicatului Solidaritatea  și lider la nivel de UPSRS , și care si a dat demisia din sindicatul condus de Gheorghe Tiber acum cîteva luni?. În rest mai multe mîine , cu precizarea că oferta înaintată de conducere este de creştere a salariilor de bază, de la 1 ianuarie, cu 25 lei sumă fixă, aceasta acoperind indicele de inflaţie pe anul 2014, susțin ei . În plus, se vor acorda şi o serie de prime, respectiv pentru muncitori, personal TESA cu studii medii şi şefi de formaţie se va acorda 20 de lei brut pe lună sumă fixă, ca premiere pentru respectarea regulilor cardinale, asta dacă se respect regulile, ceea ce nu e așa sigur.. Pentru angajaţii încadraţi în posturi TESA superioare, de execuţie şi de conducere, cu excepţia membrilor Comitetului de Conducere al AMG şi al managerilor la nivel de Arcelor Mittal Galaţi se va acorda 2,5% în medie, parte variabilă calculată la salariul anual individual diferenţiat în funcţie de performanţa înregistrată în 2014, plătibilă în aprilie 2015. Din ceea ce se vede, se pare că cel mai câştigat financiar pare a fi personalul TESA superior. Dar atîta timp cît siderurgiștii sunt mulțumiți eu zic că treaba merge strună , pentru cine se știe. Și de ce. Magda CONDOS – acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare

One thought on “Drepturi doar pentru unii siderurgiști. Cu și despre Sidex

  1. foarte ,foarte multumit,plecaciuni pana la pamant onorata omisie de negociere.si sa-mi iei mielul la tranta dar nu tati odata ci pe rand.va mai dau de la mine 100 de lei ,ca sa luati mielul in brate,sa-l mangaiati,sa-l pupati, sa vedem daca va place?astea-s hal de negocieri si oferte de oameni destepti si cu carte?santeti niste boi,care ne credeti prosti.se pare si ma mir,ca santeti tari in credinta de vreme ce observ, ca chiar asa e?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s