Deputatul Pîslaru, în locul lui Hrebenciuc?


Nu credeam ca voi scrie vreodată o știre care va suna cam așa ” Deputatul PSD Florin Pîslaru are șanse, la bursa zvonurilor,  să fie propus in curind,  în cadru ședinței de grup, pentru a fi ales pislaruviceliderul Camerei Deputaților, propunerea venind din partea, potrivit gurilor rele, lui Dan Nica. Gurile rele susțin că Florin Pîslaru care de cînd Dan Nica a plecat la Bruxelles înceacă să se apropie de președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, ar avea niscai șanse deși nu este doar el pe lista de candidați. Acum sincer nu știu dacă Florin Pîslaru a terminat procesul cu ANI, deci nu mai este incompatibil , sau dacă mai are niscai ” bube”.  Dar în țara asta nu știu dacă mai contează . Acum sincer auzind acest news alert , ca să îi zic așa, am rămas mască și nu pot să înțelege care sunt atuurile dlui deputat în fața celor colegi de ai săi , deputați ai PSD. Alte guri rele susțin că o eventuală nominalizare a lui Pîslaru nu ar produce foarte mare bucurie în rîndul unor pesediști, inclusiv gălățeni , care poate nu vor înțelege de ce Pîslaru ar putea fi ce mai potrivit  să îi ia locul deputatului Viorel Hrebenciuc. Poate că ar fi cel mai potrivit deoarece vila din buricul tîrgului pe care și a făcut o o fi considerată o realizare de om gospodar care și a făcut-o din salariul de bugetar.  Magda CONDOS- acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s