Valerică Anghel is back.


AFDJ Galaţi, aflată în ograda Ministerului Transporturilor, a fost în ultimii 25 de ani una din societăţile a cărei şefie a fost rîvnită de conducerea oricărui partid politic care a dorit să îşi pună directorul, chit că interesele sunt transpartinice atunci cînd este vorba de afaceri cu miză grea. De 25 de ani , la şefia AFDJ Galaţi s au perindat reprezentanţii susţinuţi de diferite partide , unii mai mult sau mai puţin competenţi. Nu am să reamintesc episoade legate de modul în care se făceau unele premieri sau ce salarii impresionante se acordau în nişte vremuri la această societate , pentru că nu aş rezolva nimic. Am să spun doar că aşa cum am anunţat în premieră în ziarul Monitorul de Galaţi acum puţin timp, lupta pentru şefia AFDJ Galaţi s- a dat între Dorian Dumitru, directorul general adjunct al societăţii şi un specialist în domeniul căi navigabile care a fost susţinut de o anumită grupare din PSD Galaţi şi Valerică Anghel, care a fost susţinut de UNPR Galaţi pentru ocuparea acestui post. Valerică Anghel a mai condus AFDJ Galaţi în perioada 2002- 2004 , cînd guvernul Năstase era la putere şi sunt multe voci care spun că ar fi un specialist care ştie cu ce se mănîncă treburile la nivelul societăţii, însă rămîne de văzut ce va face .  Faptul că Valerică Anghel a căştigat concursul nu este o surpriză pentru nimeni, şi asta deoarece la bursa zvonurilor se vehicula demult faptul că postul îi revine UNPR aşa cum i a revenit şi şefia RAR, după ce PNL a ieşit din USL . Magda CONDOS_ acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s