Trandafiri şi lalele cu iz politic


Personal mi se pare o idee depăşită ca în fiecare an bărbaţii să le ofere un cadou reprezentantelor sexului frumos doar cu ocazia zilei de 8 martie , când e Ziua femeii, iar în restul anului să le trateze de multe ori aşa cum nu ar trebui. Cu menţiunea că în opinia mea ziua femeii ar trebui să fie în fiecare zi adică ceea ce ar însemna ca femeile să fie tratate aşa cum ar trebui,. azi am asistat la spectacol interesant pe care îl oferă în fiecare an politicienii mai mult sau mai puţin tineri atunci când est vorba de ziua de 8 martie.  Mai ales de când s-a inventat şi facebook -ul.08floripicuSincer mie mi se pare de acum plictisitor să văd în acelaşi an cam acelaşi lucru, şi anume cum femeile primesc o floare, fie că este garoafă, lalea , trandafir sau cine mai ştie ce. Deci la acest capitol nu m-au impresonat nici florile oferite de reprezentanţii PPDD Galaţi, în frunte cu preşedintele partidului Picu Apostol Roman, care au postat poze pe facebook legate de acţiunea lor. Pe care o apreciez pentru că au găsit timp liber pentru a împărţi peste 1300  trandafiri femeilor din întregul oraş.. Dar să trec şi la acţiunea organizată de cei de la Partidul Mişcarea Populară Galaţi, care în frunte cu Cătălin Cristache au oferit şi ei flori. E drept nu trandafiri ci lalele dar într-un loc special. Şi anume la Maternitatea Buna Vestire , unde cred că este cel mai potrivit loc să oferi o floare . 08florimiscNu ştiu dacă ideea aceasta care este una interesantă le va aduce puncte în sondaje sau voturi, dacă mai adaug şi mărul împărţit care reprezintă simbolul partidului. Lalele nu m-au impresionat dar în schimb  locul unde au decis să ofere flori şi mere,  da . Imagini care au fost puse pe facebook şi de ei  Dar nu este destul pentru un partid care are pretenţia să obţină un scor mare la alegerile europarlamentare . Pentru că pentru a fi convingător oricare partid ar trebui să vină să vorbească despre teme şi proiecte care să aibă legătură cu Europa şi să aibă şi candidaţi care să demonstreze că sunt altfel decţt cei de pţnă acum şi nu vor un fotoliu de europarlamentar doar pentru a se face că muncesc pe bani grei .   Magda CONDOS_ acest text este un pamflet şi trebuie trat ca atare

3 thoughts on “Trandafiri şi lalele cu iz politic

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s