Tot pe loc. Cu şi despre Sidex


Acum nu ştiu dacă o fi adevărat zvonul potrivit căruia o parte din  parcul de maşini al făbricuţei s-ar fi înnoit în ultimele luni, şi aici mă refer la schimbarea maşinilor unor şefi pentru care se pare că s-au găsit bani sau dacă o fi adevărat că în unele birouri ar fi cam mult personal TESA de o competenţă maximă, dar ştiu sigur că negocierea noului Contract Colectiv de MUncă merge aşa cum mă aşteptam. Adică în cadrul şedinţei de negociere care a avut loc vineri reprezentanţii administraţiei şi-au menţinut oferta de majorare cu zero lei a salariilor motiv pentru care şi sindicaliştii de la Siderurgistul şi-au menţinut cererea de creştere salarială de 17 %. Gurile rele susţin că în procesul verbal de la negociere scrie negru pe alb că solicitarea sindicatului a fost de 17 % deşi aceleaşi guri rele susţin că sindicaliştii s-ar fi arătat dispuşi să reducă cu două procente solicitarea lor dacă conducerea ar fi avansat o ofertă de majorare a salariilor cât de mică , ceea ce nu s-a întâmplat.. Acum eu nu mă mir că mandatul directoarei Direcţiei de Resurse Umane, Mihaela Crăciun, este de a oferi o creştere de zero lei a salariilor şi cred că siderurgiştii merită din plin acest lucru dacă ţin cont de modul în care au ştiut să se lupte de -a lungul anilor pentru drepturile lor, mai ales în timpul negocierilor. Ceea ce mă interesează pe mine ar fi de exemplu căror persoane le vor fi majorate salariile, şi aici mă refer la salariile personalizate şi de ce nu se face curăţenie în rândul personalului TESA , unde există angajaţi care au absolvit facultatea prin nu ştiu ce minune . În rest negocierile vor continua la anul şi cred că vor decurge la fel de fructuos ca şi până acum. Magda CONDOS_ acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare

19 thoughts on “Tot pe loc. Cu şi despre Sidex

  1. Magdaleno,e normal ca ABSOLUT TOTI liderii de sindicat sa se atace intre ei (Tiber pe Bezman,Bezman pe Ilinca,Ilinca pe Tiber,Radu N pe Bezman si tot asa) in loc sa se coalizeze macar in parte si sa intreprinda ceva LEGAL impotriva celor ce distrug siderurgia,asa cum spune Cobra ? E foarte usor sa-i aratam cu degetul pe altii in timp ce noi nu facem nimic ci doar ne bucuram de anumite privilegii.

    Arunca o privirea la ce se intampla in Ucraina,unde 300.000 de persoane la indemnul unor LIDERI ADEVARATI protesteaza in ger impotriva sistemului.Priveste ce s-a intamplat in Franta unde politicienii impreuna cu sindicatele au luat atitudine si au reusit sa intoarca decizia lui Mittal.

    In Romania,parlamentarii de Galati au votat pe fata impotriva desecretizarii contractului de privatizare,aparand interesele unui strain…liderii de sindicat se bat intre ei pentru a simula oarece activitate si a smulge unul altuia un membru cotizant,impart cota de lapte praf …iar salariatii zac in letargie asteptand salarii mai mari ce n-or sa vina niciodata atata vreme cat ele sunt negociate colectiv si nu individual … de niste impostori!

    Public mai jos LISTA RUSINII,poate vazand asta,domnisoara ziarista CONDOS nu-mi va publica latitudinea dar mai ales longitudinea🙂

    AU TRECUT 354 de ZILE CU AFISAREA LISTEI TRADATORILOR SIDERURGIEI :
    1)Bezman
    2)Eftimie
    3)Crisan
    4)Postolache
    5)Onica
    6)Dragan
    7)Toma
    8)Macovei
    9)Harnagea
    10)Cerbu
    11)Beregic
    12)Modiga
    13)Diaconu
    14)Radu
    15)Gaiu
    16)Adascalitei
    17)Harnagea
    18)Tiber
    19)Scantei

    -AU MAI RAMAS 11 zile pt a nu uita o parte din IUDELE care iar au TRADAT pe patimasii
    din AMG,girati de cei TRADATI!

    HUAAAAAAAAA !🙂

  2. Aveti dreptate cind afirmati ca siderurgistii merita crestere salariala zero,pentru ca acest colectiv s-a dovedit a fi o masa amorfa,fara nici un spirit de organizare in a-si cere drepturile si de aceea cred ca isi merita soarta,totusi din rindurile lor nu s-au ridicat lideri gen Lech Walesa, ci mai degraba gen Jimmy Hoffa ca iti vine sa le doresti soarta acestuia,si de aceea poate ca mai au circumstante atenuante.

  3. Pertinent articolul si de bun simt.Pertinent si comentariul lui MSR indiferent ca nu e pe lungimea mea de unda,dar lipsit de bun simt cind afiseaza la pozitia 18 un OM care vrea nu vrea sa accepte este motorul si catalizatorul singurelor greve din istoria siderurgiei romanesti!De unde sau obtinut ultimile majorari salariale consistente si promovari pe masura!In plus acele greve au aminat cu 3 ani dinamitarile obiectivelor ce au urmat.Restul LISTEI e pertinenta desi multi lipsesc din ea!Numai ca LISTA pe care eu o public e vb doar de acei fariseri care au mimat negocierea CCM 2013.In rest Dumnezeu stie si va judeca !

    • Taticu’,observ ca lista ta are titlul “tradatorii siderurgiei romanesti” si nu “tabel cu cei care au trantit CCM 2013” Apoi,din cate stiu eu,Scantei nu a participat la negocierile trecute iar matale,aprobat de coana Magdalena l-ai trecut in frunte.

      Ma lasi cu grevele de acum 7 ani ? Vrei sa le ridicam statuie unora pentru ca fiind remunerati regeste si-au facut treaba la un moment apoi ANI DE ZILE AU INTRAT IN HIBERNARE ? Stii prea bine ca “realizarile” sindicatelor din perioada aceea au insemnat NIMIC pe langa ce se putea obtine,raportat la productia si profitul societatii din acei ani!

      Imi place nespus ca va aprobati unul pe altul🙂

      p.s. – Intra pe adresa acesta … http://itouchmap.com/latlong.html si introdu coordonatele de mai jos la “Show Point from Latitude and Longitude”

      O sa ramai surprinsa insa dupa ce faci zoom suficient o sa dai de INFORMATORUL tau !🙂 Ca sa vezi cat de mica-i lumea🙂

      Latitudine 45.42146763666435
      Longitudine 28.0346417427063

  4. AU TRECUT 356 de ZILE CU
    AFISAREA LISTEI TRADATORILOR
    SIDERURGIEI SI CU CAPUL LOR DIN
    TOTDEAUNA – mircea scintei:
    1)Bezman
    Bezman
    Bezman
    Bezman
    Bezman
    2)Eftimie
    3)Crisan
    4)Postolache
    5)Onica
    6)Dragan
    7)Toma
    8)Macovei
    9)Harnagea
    10)Cerbu
    11)BEREgic
    12)Modiga
    13)ILINCA DIACONU si tot neamul lor de incapabili lingai si tradatori
    -AU MAI RAMAS 9
    zile pt a
    nu uita o parte din IUDELE care
    iar au
    TRADAT pe patimasii

  5. Da… foarte pertinent comentariu .Da de unde stiti dvs, cum au absolvit facultatea personalul TESA din combinat? Suna cam ciudat…Si ce competente aveti dvs (din cate stiu sunteti jurnalista) care sa va permita , sa va pronuntati in privinta reducrerii personalului TESA.Da, de unde stiti dvs, ca sant prea multi in birouri?Cumva, participati la operativele de productie:) ?.Va cam depasiti limitele de competenta.Iar in ceea ce priveste competentele maxime ale personalului TESA, eu, persona, lle-as compara cu a celor din breasla dvs:) care scriu articole pline de greseli gramaticale, de informatii neadevarate, care pulblica o stire fara sa fie verificate din cel putin 3 surse. Si lasati aluzia la dl Mircea Scantei.Ca nu este relevant.V-am mai spus asta.O zi buna.Scuze ptr eventualele greseli gramaticale:)

    • Imi mentin punctul de vedere pt ca in ultimii ani nu prea se mai face facultate aşa cum trebuie la anumite profiluri . Nu am făcut aluzie la niciun domn deşi poate cineva ar trebui să dea nişte răspunsuri pe la unele instituţii ale statului, prietenii stiu de ce. Unii angajati TESA ar trebui să cam plece şi aici mă refer de exemplu la unele birouripline de la otelărie .Si inca ceva. Din câte stiu eu, conducerea a vrut sa angajeze ingineri, absolvenţi, dar ce să vezi fie că nu le-a convenit salariul fie la testări s-au dovedit a fi f bine pregătiţi , spun gurile rele . Şi cu asta am spus totul. Si as mai putea continua cu un mare lider de sindicat care si a intrerupt facultatea deoarece gurile rele spun că nu prea mai avea cum să îşi ia examenele pe merit bineinteles pt că el nu a avut norocul celui care acum veghează mai nou la vopsit pe care văd că îl apreciaţi şi îl numiţi dl. Bineînţeles că toate acestea sunt răutăcisme şi acest comentariu este un pamflet aşa cum este un pamflet şi faptul că se doreşte ca oamenii cu experienţă să plece deşi nu mi se pare ok. O seară bună

      • Elena : Da de unde stiti dvs, cum au absolvit facultatea personalul TESA din combinat?
        ZIARIST : Imi mentin punctul de vedere pt ca in ultimii ani nu prea se mai face facultate aşa cum trebuie la anumite profiluri .
        ……………………………………………………………………………………………….
        Elena : Da, de unde stiti dvs, ca sant prea multi in birouri? Cumva, participati la operativele de productie:) Si ce competente aveti dvs care sa va permita , sa va pronuntati in privinta reducrerii personalului TESA ?

        ZIARISTA : Unii angajati TESA ar trebui să cam plece şi aici mă refer de exemplu la unele birouri pline de la otelărie.
        ……………………………………………………………………………………………………

        LOL,LOL si iar LOL ! Mare ti-e gradina,Doamne !

        Citind raspunsurile date de distinsul ziarist,alegeti varianta corecta din cele prezentate mai jos :

        a) ziaristul este sub influenta bauturilor alcoolice
        b) ziaristul este prost de-a binelea
        c) ambele variante de mai sus sunt adevarate

  6. Il numesc domn, pentru ca nu il cunosc personal.Ce sa fac? Sa spun rautati gratuite, la adresa unei persoane, pe care nu o cunosc?Nu se cade…..Parintii mei, nu m-au educat asa.Numesc domn/doamna , toate persoanele din jurul meu, din respect.In ceea ce priveste, raspunsurile la intrebarile mele, nu ma multumesc.Repet, nu cred ca sunteti in masura sa va dati cu parerea , la felul in care AMG este manageriat, sau daca personalul TESA ar trebui sau nu concediat.Sunteti cumva angajata la noi?De aceea , v-am intrebat dak participati la operativele de productie.Nu stiti dvs, ce nevoi are, sau nu AMG.Exista persoane competente , (poate ca nu or sa fie obiective) ,care or sa ia decizii pe acest subiect. Pai, daca sunt asa de multi ingineri in combinat, de ce sa vrea conducerea sa mai angajeze absolventi?Care, fie vorba intre noi, (si eu am fost la fel) nu au experienta, unii isi doresc salarii mai mari decat ce le ofera combinatul, si chiar daca sunt vorbitori de engleza sau deschisi la minte , cineva trebuie sa ii dezvolte, daca se angajeaza in combinat Intrebare:Cine?

    • Eu nu numesc personal TESA doar inginerii. Cit despre tinerii care ar dori sa se angajeze unii au cazut la teste lucru care arata cită carte au invatat . Cit despre cine sa ii invete ar trebui cei cu experienta care au invatat carte ca lumea dar eu nu as face asta ca sa fiu sincera. Si ma opresc aici. In rest nu doresc sa mai comentez nimic

    • Mersi dar ştiu de câteva zile despre această poveste . Nu este arestat ci cercetat disciplinar si i s a suspendat contractul individual de muncă. La ora asta este internat la Bucureşti tocmai pt a scapa de cercetarea disciplinara spun gurile rele . De acord ca este cineva mare cu un trecut interesant la fel ca si evolutia profesională . O zi bună

      • Cum spuneri dvs. Cititi in ziarul pe care l ati mentionat sunt sigura ca va scrie , desi a trecut o saptamina de cind s a intimplat evenimentul si uite ca nu a scris nimeni, nici ziarul care il aveti ca etalon. Ca fapt divers am punct de vedere oficial luat de acum o saptamina de la conducerea unitatii legat de suspendaea contractului de munca al acestui personaj . Eu zic sa nu va mai pierdeti vremea intrind pe acest blog daca tot considerati ca ma inspir de nu stiu unde . Cititi acolo desi evenimentul s a petrecut acum o saptamina iar povestea este interesanta. Spor la lectura zarului preferat !

  7. Din cauza oamenilor care au o o mentalitate ca a dvs, nu reusim sa EVOLUAM.Cei care au experienta ,si “care au invatat carte ca lumea” au si 30 de ani de munca in combinat.Sunt cunoscatori ai activitatii specifice combinatului si cu o tehnica dezvoltata , dupa ani buni de munca in combinat si nu dupa 5 ani de facultate. .Doar cei care s-au format profesional pe timpul comunismului ,si care au uitat ca au fost la fel ca acesti copii (doar ca ei au fost mai norocosi au avut de la cine invata), au pretentia ca acestia sa cunoasca activitatea specifica Combinatului, sau sa aiba o tehnica foarte bine dezv. direct de pe bancile facultatii.Sunt de acord , sa aiba cunostinte de baza.Eu am colaborat la un proiect al “Scolii de vara:” si am fost impresionata, de cat de implicati au fost acesti copii si cata dorinta au aratat , de a invata cat mai multe.Dar cine sa ii invete? Din pacate sunt multi din acestia care au “invatat carte ca lumea ” dar, cu o gandire limitata , egoisti , incapabili de a dezvolta lucrul in echipa, colaborarea si alte competente specifice managemantului de performanta .de frica “sa nu li se ia locul” Dvs, dupa ce ati terminat facultatea, sa inteleg ca nu mai aveati nevoie sa va dezvoltati? Ma cam indoiesc…Cat despre cei care gandesc asa ca dvs, cu siguranta or sa fie “rasplatiti”.Craciun fericit tuturor

    • Dna Elena as dori dacă se poate să vă transformaţi într-o musculiţă invizibilă şi să fiţi studentă măcar un an. Să vedeţi căţi studenţi vin la ore , la seminarii, la laboratoare, ciţi învaţă cu adevărat şi câţi iau examenele pe bune. La fel de adevărat este că şi programa poate este depăşită şi nu se pune accent pe practică ci mai mult pe teorie. Iar faptul că cei din conducere nu au prea avut pe cine să angajeze atunci când au fost date testări cred că spune multe. Şi aţi spus un mare adevăr pe vremea comunismului se făcea carte şi aveai de la cine învăţa, se făcea practică, prezenţa era obligatorie şi nu se intra la facultate fără examen. Avum avem fabrici de diplome. Acum toată lumea poate face o facultate ceea ce nu este tocmai ok în timp ce şcolile profesionale au dispărut. Cât despre lucrul în echipă eu cred că cei cu experienţă văd câtă carte au unii absolvenţi şi poate se întreabă cum au putut fi angajaţi sau poate se mai întreabă şi dacă nu cumva îşi vor pierde curând locul de muncă deoarece având vechime au salarii mai mari deci costuri mai mari pt societate pe când unui absolvent îi poţi da un salariu mai mic. Nu mă siliţi să vă dau mai multe exemplu deci nu unul şi fără să fac referire la o anumită persoană de oameni care habar nu au lucruri elementare dar au fost angajaţi. Oare cum o fi să termini fac de drept şi să nu ştii că demisia este un act unilateral pt care nu ti trebuie să soliciţi aprobare? Tare mi ar place ca persoana asta de care vorbesc să fie avansată în departamentul juridic că doar merită. Pe asemenea oameni nu merită să îi înveţi nimic darmite să îi angajezi. O seară bună

      • Magda.Am avut si eu un coleg care si-a dat demisia,si la fel s-a dus la director sa-i ceara voie.Stia ca este un act unilateral dar trebuia sa faca prostitutie.Un fel daca vrei de-a demisia lui,Ceausescu” cand s-au rugat cei din CC sa nu plece.
        -Nu plecati tov.PRESEDINTE.Luptam pana la moarte.Concl.-Nici unul nici altul nu au dorit cu adevarat demisia.E un exercitiu de putere.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s