Războinicul procentelor. Cu şi despre Sidex


În timp ce nişte reprezentanţi ale  unor instituşuii ale statutului au venit  la Galaţi pentru a verifica modul în care a fost elaborat şi derulat unul din proiectele cu fonduri europene al cărui manager de proiect este MIrcea Scântei, proiect în care fostul lider al federaţiei îşi sidexangajase sora şi cumnatul care lucrau la Combinat, o verificare nornală pentru a constata dacă sunt cheltuieli neeligibile, primvicepreşedintele sindicatului Siderurgistul, Cristi Eftimie şi-a văzut visul cu ochii. Şi anume este vorba de valoarea procentului de creştere salarială pe care sindicaliştii de la Siderurgistul au căzut de acord , cu majoritatea voturilor, să o solicite conducerii în cadrul întâlnirii care va avea loc luni. Lucru care nu înseamnă neaparat că îl vor şi obţine( deşi poate ar fi fost mai ok să  solicite o majorare a fondului de salarii iar suma obţinută să fie distribuită în mod egal tuturor salariaţilor.). Asta dacă ţine cont de faptul că negocierile trecute s-au terminat cu acordarea unei creşteri salariale de zero lei însă cu  acordarea unui sistem de bonusuri în trei trepte , din care una condiţionată de faptul că unitatea să nu meargă pe piierdere. Am să trec peste pierderea înregistrată în primele 6 luni la Combinat , pentru că cifra nu ar folosi nimănui, şi am să spun că majorarea salarială pe care sindicaliştii s-au gândit să o ceară este de 15 % din salariul de bază, care după mine este un vis frumos indiferent cât de greu ar duce o siderurgiştii, cât de mult ar creşte preţurile sau indiferent care ar fi realitatea în legătură cu situaţia economică financiară a făbricuţei. Cert este că acum cel puţin o săptămână de zile, Cristi Eftimie a mers în rândul angajaţilor de la ULP cărora le-a spus că sindicatul va cere o majorare salarială de 15 % . Sincer, atunci când cineva  mi-a povestit ceea ce le spunea Cristi Eftimie angajaţilor de la uzina respectivă  am crezut că este o glumă care se pare că a devenit realitate,,propunerea lui Eftimie fiind aprobată şi de Gheorghe Bezman.. Acum sunt tare curioasă dacă se va dovedi a fi o glumă şi ceea ce mi s-a povestit că ar avea de gând Gheorghe Bezman să facă pentru a pune presiune  pe conducere  şi a le arăta ce mare lider de sindicat este el, lucru care eu continui să cred că va rămâne o poveste. Cât desore restul doleanţelor care vor fi solicitate conducerii nu cred că mai are sens să discutăm deocamdată  . Aşa cum nu are sens să mai discutăm despre faptul că dacă siderurgiştii nu vor fi mulţumiţi de rezultatul negocierilor nu  se vor duce să îi ceară demisia lui Gheorghe Bezman din fotoliul de preşedinte al sindicatului, deşi au această putere şi acest drept legal şi poate în acest fel i-ar face pe liderii de sindicat să înţeleagă că trebuie să mai facă ceva şi pentru cei care plătesc cotizaţii. Dar cum asta nu se va întâmpla niciodată eu nu pot decât să spun că domnul Cristi Eftimie a visat frumos şi cu ochii deschişi., Dar că  va fi doar un simplu vis. Magda CONDOS- acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare

7 thoughts on “Războinicul procentelor. Cu şi despre Sidex

  1. da.da.da/deci asta e marea lupta pentru salariile noastre ,despre care nimeni nu ne-a intrebat cu CAT le vrem marite?venit-a solidaritatea cu niste chestionare,pe care le-am complectat,da de adunat nu le-a mai adunat nimeni,in care spusu-ne-am doleantele si care depasesc cu muuuult preocentul lor si parerile celor din administratie care nu cred ca siderurgistii sant chiar atat de nemultumiti.pai le spun eu; ;am ajuns la exasperare,din cauza modului salbatic de retribuire a salariatilor din fata otelului topit,si o marire de 50% inca ar fi mica.sa mai spun si ce simt ,fata de ei ?de toti frecatorii astia de menta?poate vor afla singuri.

  2. Si daca nu obtin niciun procent,dupa cum nu vor obtine,se va screme Bezman si va mai sparge un geam la Turn! Sa stie managementu’ ca unu-i Bezman!

  3. AU TRECUT 334 de ZILE CU
    AFISAREA LISTEI TRADATORILOR
    SIDERURGIEI SI CU CAPUL LOR DIN
    TOTDEAUNA – mircea scintei:
    1)Bezman
    2)Eftimie
    3)Crisan
    4)Postolache
    5)Onica
    6)Dragan
    7)Toma
    8)Macovei
    9)Harnagea
    10)Cerbu
    11)BEREgic
    12)Modiga
    13)ILINCA DIACONU
    -AU MAI RAMAS 31
    de zile pt a
    nu uita o parte din IUDELE care
    iar au
    TRADAT pe patimasii
    din AMG, girati de cei TRADATI!

  4. Regia de anul acesta se vrea schimbata ,ca de altfel si rezultatele asa ziselor negocieri.Anul acesta se va acorda in sfirsit o crestere salariala si bonusuri conditionate.Va fi posibila cresterea numai tinind cont ca e vb de citeva procente intre 5 si 7 la suta la doar 7 mii angajati fata de anii cind nr salariatilor era mai mare,si mai ales ca se vor obtine din “productia proprie ” DETONAREA UZINEI COCSO CHIMICE-din fierul vechi.Si de fapt acel 5 la suta se va diminua si prin anularea bonusurilor ce vor fi conditionate de realizarea indicelui care bine inteles nu se va realiza!In fapt admin. AMG si TRADATORII DE LA SIDERURGISTUL vor acorda real tinind cont de cele specificate mai sus un procent,hai doua mai mult decit anul ce se incheie!Toate astea vor entuziasma siderurgistii ramasi chit ca procentul e de rahat mai constipat fata de cel anterior,dar e in sfirsit majorare directa la salar dupa atita amar de vreme!Asta ii va tine semi multumiti in banca lor,si membri platitori la marionetele ce simuleaza anual negocierea,cu speranta ca se poate si la anul poate vor fi procente in plus!Basca mai pui ca vor fi si pasnici cind falcile excavatoarelor vor rupe din COCSERIE,care normal era in CONSERVARE si nu pt DEMOLARE!Pe fondul acesta ADMIN. AMG si LIDERII TRADATORI vor reusi sa mai demoleze un obiectiv strategic pt care sau incalcat clauze asumate cu AVAS de tehnologizare,si mediu,si care pina si in ALGERIA sa NATIONALIZAT COMBINATUL,inclusiv AMG a rupt contractul pt ceva asemanator daca va mai amintiti de nemtii de la fabrica de var – AHG SYMETRY INDUSTRY!Acestia la fel nu investise in cuptorul de aici care era prevazut ca si clauza intre parti!
    Si uite asa pe fondul REGIEI NEGOCIEREI siderurgistii privesc cum falcile excavatoarelor demoleaza rind pe rind obiective ,fara ca ei sa protesteze,zi de zi prezenta lor in COLOS devenind claustrofoba – mai ingust,mai mic,si mai sufocant pt ziua de miine ce sta sa se apropie de un HAPY END NEFERICT pt ei,familiile lor, economia tarii,si INDEPENDENTA SIDERURGICA A ROMANIEI!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s