Sa negociati bine! Cu si despre Sidex


Acum o saptamină anunţam în premieră într-un articol publicat în  ziarul Monitorul de Galaţi că vineri, pe data de 15 noiembrie, vor fi demarate negocierile noului Contract Colectiv de Muncă de la Combinat la care va partixcipa doar reprezentanţii sindicatului reprezentativ, şi anume Siderurgistul, condus de Gheorghe Bezman. Tot în acel text anunţam o veste bună şi anume că în ultimii 2 ani siderurgiştii nu au primit nicio majorare salarială în urma marilor lupte pentru negocierea drepturilor lor duse de liderii lor de sindicat, ci doar nişte bonusuri. Dar cred că acest lucru i-a mulţumit pe oameni  deoarece nu cred că s-au dus să ceară capul vreunui lider de sindicat pentru faptul că plătesc cotizaţii lunare degeaba . De fapt pentru a primi un mic cadou cu ocazia unor sărbători, cadou plătit tot din cotrizaţiile pe care ei  le achită Dzeu ştie de ce. Nu pot băga toţi liderii de sindicat în aceeaşi oală dar este trist că în ultimul an numărul celor care mai încearcă să facă ceva pentru oameni s-a redus semnificativ. Acum să revin la capul echipei de negociatori din partea sindicală, şi anumele preşedintele sindicatului Siderurgistul, Gheorghe Bezman. Pe care nu îl veţi vedea dând declaraţii prin ziare şi asta cred pentru că este prea competent iar răspunsurile date de domnia sa ar fi mai presus de cunoştinţele umile ale presei. care nu prea ştiu ce ar înţelege. Mărturisesc că şi acum mă roade curiozitatea legată de faptul dacă este adevărat că salariul său este personalizat precum şi dacă şi-a terminat liceul şi mărturisesc că tare aş vrea să îl văd discutânmd faţă în faţă cu Mihaela Crăciun , directorul Direcţiei de Resurse Umane.Nu contest că mai sunt oameni cu care te mai poţi înţelege  în sindicatul Siderurgistul, dar cu riscul de a-i supăra pe aceştia aş vrea să vă dau o mostră de competenţă a domnilor lideri de sindicat care vor negocia anul acesta CCM-ul , adică drepturile siderurgiştilor. Deşi au jurist la sindicat şi se presupune că au totuşi cunoştinţe minime în materie de legislaţia muncii, şefii cei mari ai acestui sindicat. mai exact Cristi Eftimie, au crezut, în marea lor competenţă, că doar reprezentanţii sindicatului reprezentativ pot face parte din comisia de sănătate şi securitate în muncă, din care făceau parte şi reprezentanţi ai altor sindicate. Fiind nişte oameni foarte competenţi şi cunoscători ai legii  , au cerut conduceriii Combinatului să îi scoată pe reprezentanţii celorlalte sindicate din comisie invocând faptul că ar fi sindicat reprezentativ. Lucru care nu prea a fost posibil deoarece Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi a limpezit lucrurile şi a explicat cum stă legea , lucru pe care nişte lideri care se pregătesc să negocieze un Contract Colectiv de Muncă ar fi trebuit să îl ştie .Aceasta este doar o mostră de competenţă a şefilor celor mari ai acestui sindicat care sunt convinsă că vor obţine nişte drepturi nemaivăzute pentru siderurgişti în urma negocierilor. Mai ales că au şi nişte planuri măreţe de luptă sindicală, spun gurile rele, care pe mine mă fac să plâng . Acum sincer eu mă bucur nespus pentru tot ce se va întâmpla pentru că siderurgiştii îşi merită soarta şi nu înţeleg că stă în puterea lor să schimbe liderii care se fac că luptă pentru ei. Şi transmit anticipat felicitări echipei de negociere din partea conduceriii Combinatului, care ştie să joace aşa cum unii lideri de sindicat ştiu să mimeze lupta sindicală. Iar strategia conducerii deja a început să fie pusă în practică în ziarul preferat de ei . Cei care au citit  acel articol au înţeles ce vreau să spun. În rest eu mă bucur că o firmă care timp de ani de zile merge în pierdere îşi permite totuşi să continue activitatea şi mă mai bucur că în lumea sindicală este linişte şi pace. Ceea ce este bine. Doar pentru unii Magda CONDOS- acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare

4 thoughts on “Sa negociati bine! Cu si despre Sidex

  1. AU TRECUT 322 de ZILE CU
    AFISAREA LISTEI TRADATORILOR
    SIDERURGIEI SI CU CAPUL LOR DIN
    TOTDEAUNA – mircea scintei:
    1)Bezman
    2)Eftimie
    3)Crisan
    4)Postolache
    5)Onica
    6)Dragan
    7)Toma
    8)Macovei
    9)Harnagea
    10)Cerbu
    11)BEREgic
    12)Modiga
    13)ILINCA DIACONU
    -AU MAI RAMAS 43
    de zile pt a
    nu uita o parte din IUDELE care
    iar au
    TRADAT pe patimasii
    din AMG, girati de cei TRADATI!

    • Sa inteleg ca de la 1 ianuarie renunți la celebra lista ????
      Daca mai continui te rog s-o scoți pe Ilincuța pentru ca dansa nu mai participa la negocierile de anul acesta🙂

  2. “Mărturisesc că şi acum mă roade curiozitatea legată de faptul dacă este adevărat că salariul său este personalizat ”🙂

    Haidi bre,au trecut doi ani si inca mai ai curiozitatea asta ?🙂
    lnseamna ca te-ai laudat degeaba cu sursele tale,ori n-ai alte subiecte si te repeti fara noima.Salariul lui Bezman este confidential,asa cum este si cel al lui Radu Nelu,Adascalitei,Ilincuta Diaconu,Crisan,Eftimie sau al restului de 7000 salariati.De ce te roade curiozitatea sa afli doar salariul lui Bezman si ce te impiedica s-o faci daca esti atat de pornita sa deslusesti enigma ?

    Dar de ce te-ar interesa pe tine salariul unuia ce presteaza la o firma privata ?

    Te rog nu-mi aminti de studii🙂

  3. Cat de lud trebuie sa fii ptr ati vota propriul comentariu imediat dupa ce l-ai postat🙂

    E ultimul comentariu,bye Magdalenn :-*

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s