Directorul Teatrului Muzical Teodor Niţă prins cu mâţa în sac


Agenţia Naţională de Integritate a emis un comunicat de presă în care l-a declarat incompatibil pe directorul Teatrului Muzical, Teodor Niţiă, apropiat de unii  liberali gălăţeni şi care a fost numit în funcţia de director al acestei instituţii în ciuda împotrivirii primarului Nicolae, care a avut altă opţiune. Cu care eu personal am fost de acord după ce i-am ascultat argumentele fostului primar. Asta nu înseamnă că dacă nu am fost unul din susţinătorii lui Niţă, nu am apreciat faptul că în sfârşit a fost schimbat după lungi lupte seculare fostul director  Florin Melinte, pe care primarul Dumitru Nicolae l-a ţinut în braţe ani întregi. Gurile rele spun că prea mare lucru nu prea s-a schimbat pe la Teatrul Muzical, dar poate acestea sunt doar zvonuri nefondate . Deoarece nu am putut să îl contactez telefonic pe domnul Niţă pentru a-mi spune ce părere are despre decizia ANi , pe care sunt sigură că o consideră injustă, am să redau integral comunicatul de presă remis de ANi. Cu menţiunea că domnul Niţă poate ataca în instanţă decizuia ANi iar până la o sentinţă definitivă şi irevocabilă poate fi considerat nevinovat. Acest text este un pamflet şi trebuie trarat ca atare
Comunicat – Incompatibilitate – NIȚĂ TEODOR

Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul lui NIȚĂ TEODOR, Manager interimar în cadrul Teatrului Muzical ”Nae Leonard”, Județul Galați, întrucât, în perioada 31 ianuarie 2012 – 17 octombrie 2012, a exercitat, simultan, funcția de Manager interimar al teatrului și funcția de Decan al Facultății de Arte din cadrul Universității ”Dunărea de Jos” – Galați.Astfel, NIȚĂ TEODOR a încălcat dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 189/2008, potrivit cărora „Managementul instituţiilor publice de cultură poate fi încredinţat unei persoane fizice care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii […] nu deţine o funcţie de conducere la o altă instituţie din România”, coroborate cu dispozițiile art. 207, alin. (2) din Legea nr. 1/2011, potrivit cărora „Funcţiile de conducere sunt următoarele […] decanul […] la nivelul facultăţii”.Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. NIȚĂ TEODOR a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare ”Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 13 noiembrie 2013

4 thoughts on “Directorul Teatrului Muzical Teodor Niţă prins cu mâţa în sac

  1. Înfiinţarea acestui fond deschis de investiţii – fond mutual -, precum şi a societăţii de administrare S.C. “SOV INVEST” S.A., a fost avizată fără nici un fel de menţiuni de restricţie a duratei de valabilitate, de către C.N.V.M. – forul competent – prin Deciziile nr. 159/15.09.1995 şi nr. 157/15.09.1995.

  2. Nita a fost numit director in urma jocurilor de culise instrumentate de o grupare de tip mafiot. Fiind santajabil, dupa numire, toti “sustinatorii” lui au inceput sa-si ceara drepturile. Papusarul Negrisanu s-a erijat in “director artistic”, “regizor”, “consultant artistic”, contracte de colaborare pe prezentari s.a., sindicalistul sofer Dumitrascu a devenit jurist la Fundatie, si sef al juristei teatrului, masinistii primesc compensari banesti necuvenite, “talharind” pe toti cei care inchiriaza sala de spectacol, si bineinteles tunurile de un milion de euro, turnee neoficiale (aprilie 2013), investitie fara oportunitate si necesitate in “Aida”, totul in folosul personal. Dar cel mai grav fapt, este ca la Teatrul Muzical nu mai exista o strategie repertoriala care sa asigure educatia prin cultura a cetatenilor Galatiului. Opera se joaca din cand in cand, opereta rar, concerte simfonice de loc. Fata de trecut (ultimii 3 ani inainte de numirea lui Nita) nr de spectacole, spectatori si incasari a ajuns la jumatate in timp ce bugetul a crescut cu 100%. Salvati Teatrul Muzical de pe mana impostorilor si escrocilor.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s