Moartea unui furnal si despre un protest. Cu şi despre Sidex


Furnalul 2 şi-a dat recent obştescul sfârşit , fiind pus la pământ într-o frumoasă zi de sâmbătă , şi asta după ce a fost golit de tot ceea ce se putea goli. Nu am să strig un mare vai că acest furnal a fost demolat deoarece ştiu că modernizarea lui ar fi  costat mai mult decât construirea lui. Aş striga însă un mare vai pentru că nu văd încă anunţat clar care este programul de reducere al consumului de energie aşa cum nu văd nicio intenţie de a investi în oţelărie sau la laminoare . Fără nişte investiţii minime care să conducă la creşterea calităţii oţelului şi a tablei putem avea câte furnale vrem la Combinat. Cam asta a fost părerea mea legată de demolarea furnalului 2, care era nefuncţional,  Şi iată care este părerea mea legată  de faptul că într-un combinat din Franţa al ArcelorMittal se construieşte un furnal în timp ce la noi unul  s-a dărămat. Eu cred că pentru asta trebuie să mulţumim tuturor celor din Combinat dar şi gălăţenilor care nu au învăţat nimic din lecţia dată de muncitorii francezi şi de către francezii care locuiesc în localitatea Florange. Nemulţumiţi de faptul că se va restrânge activitatea şi că sunt în pericol să rămână fără loc de muncă , muncitorii francezi, liderii de sindicat ,  alături de localnici  au ieşit în stradă şi au protestat cerând politicienilor locali să se implice şi să le salveze locurile de muncă. Politicienii locali francezi, la presiunea maselor de oameni şi a liderilor de sindicat , au pus presiune la rândul lor pe guvern şi pe preşedintele Franţei  care l-a chemat pe patronul ArcelorMittal şi i-a spus că nu poate face cam ce vrea el . Rezultatul? A fost unul fericit dacă îl pot considera aşa.. Din păcate să nu ne iluzionăm că acest lucru ar fi posibil la Galaţi, unde siderurgiştii au fost şi  sunt nepăsători dacă ar auzi că se mai închide ceva,  cei mai mulţi lideri de sindicat ar fi la fel de nepăsători iar despre locuitorii Galaţiului ce să mai spun. Aşa că  dacă s-ar mai demola sau s-ar mai închide ceva  nu cred că cineva va pune serios  presiune pe domnii Nica, Toader, Dobre, Durbacă, Ciumacenco  Chebac, Pâslaru, Ciucă, Marius Stan, Bacalbaşa, pentru a pune pe tapet cam ce se intimpla la Combinat pe la guvern şi la preşedinţie astfel încât şi la noi Mittal să fie invitat puţin la ordin. La noi Mittal poposeşte doar în calitate de mare invitat pentru a  cere o căruţă de facilităţi statului român , solicitări poate îndreptăţite, iar statul român  nu pare prea hotărât să îi acorde condiţionat facilităţile respective. Iar când mai sunt şi sindicate aservite conducerii care solicită acordarea de facilităţi fără însă să precizeze că acestea trebuie acordate condiţionat cred că nu mai e nimic de spus. Pe  reprezentanţii unuia din aceste sindicate îi veţi putea vedea luni în faţa Prefecturii, mimând lupta sindicală şi strigând ceva nemulţumiri asta după ce până acum au stat liniştiti, Prietenii ştiu de ce. Magda CONDOS- acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare

4 thoughts on “Moartea unui furnal si despre un protest. Cu şi despre Sidex

  1. PARADOX SINDICAL

    MARE PARTE DIN CEI CARE VOR PROTESTA FAC PARTE DIN LISTA RUSINII PENTRU NEGOCIEREA CCM 2013,RESTUL SINT DIN MULTIPLELE LISTE A TRADARILOR CCM,A SIDIRERURGISTILOR,A GALATENILOR,A COMBINATULUI,SI PINA LA URMA ATENTIE : A VENITULUI MINIM PE CAP DE LOCUITOR!!!
    IN CONCLUZIE AFLAM CA PARTE DIN CEI CARE PROTESTEAZA LA PREFECTURA DIN CAUZA SCADERII VENITURILOR SALARIALE(printre altele),SINT CUPRINSI IN LISTA RUSINII PENTRU MATRASIREA CONTRACTULUI COLECTIV DE MUNCA PE ANUL 2013!ALTII SINT PARTASI LA MAI MULTE CCM-uri!
    CIT PRIVESTE CUTREMURUL DIN 5 OCT ,ORELE 11 A PRODUS INCA O VICTIMA IN COMBINAT-FURNALUL 2!A DOUA ZI A VENIT SI REPLICA CUTREMULUI DE LA GURA FURNALULUI DEMOLAT DE 5,5 GRADE SCARA RICHTER, TOCMAI DIN VRANCEA LA 140 KM ADINCIME!IN SCHIMB NU SAU CUTREMURAT MUNCITORII SI NICI LIDERII LOR CARE PROBABIL ISI CRED LOCURILE DE MUNCA SI BIROURILE(dupa caz) ADEVARATE REDUTE IMPOTRIVA TNT CU TOATE CA SULFUL EXPLOZIEI LE-A HITINAT BANCURILE SI BIROURILE DE LUCRU!

  2. Macar astia mimeaza ca protesteaza.Tiber tace ca porcu-n papusoi de ceva vreme desi ar trebui sa guite putin,macar ptr a-i impresiona pe membrii sai de sindicat.

  3. AU TRECUT 294 de ZILE CU
    AFISAREA LISTEI TRADATORILOR
    SIDERURGIEI SI CU CAPUL LOR DIN
    TOTDEAUNA – mircea scintei:
    1)Bezman
    2)Eftimie
    3)Crisan
    4)Postolache
    5)Onica
    6)Dragan
    7)Toma
    8)Macovei
    9)Harnagea
    10)Cerbu
    11)BEREgic
    12)Modiga
    13)ILINCA DIACONU
    -AU MAI RAMAS 71
    de zile pt a
    nu uita o parte din IUDELE care
    iar au
    TRADAT pe patimasii
    din AMG, girati de cei TRADATI!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s