Varujan Vosganian, apărat de senatorul PNL Paul Ichim


Cred că nu prea mai există cineva în România zilelor noastre care să nu fi auzit de scandalul în care au fost implicaţi recent ministrul Economiei, liberalul Varujan Vosganian şi fostul ministru al Economiei, pedelistul Adriean Videanu , cărora procurorii DIICOT le-au adus o serie de acuzaţii despre  a căror veridicitate nu mă pot pronunţa în niciun fel. Senatorul PNL , Paul Ichim, a transmis un comunicat de presă prin care a explicat de ce a votat pentru ca fostul ministru liberal să nu rămână fără imunitate , adică să nu poată fi cercetat de procurorii DIICOT . Nu voi comenta absolut deloc pe marginea punctului de vedere al domnului senator care este şi preşedintele organizaţiei municipale a PNL, deci un om important.  . Vreau doar să spun doar două lucruri. Şi anume că în România nimeni nu ar  trebui să fie mai presus de lege, de la preşedintele României până la cel mai amărât om. Şi vreau să mai spun că eu personal am apreciat activitatea lui Varujan Vosganian, şi aici mă refer strict la punctele sale de vedere în cazul Combinatului, şi mai ales legat de faptul că acordarea de noi facilităţi fostului colos siderurgic ar trebui să se facă în anumire condiţii . Precum şi punctul său de vedere legat de faptul  că este nevoie de o reindustrializare a României . Magda CONDOS 

Paul Ichim, senator PNL: „Datorită profesiei mele mi-a fost teamă mereu de oamenii care cred că dețin adevărul absolut pentru că frizează dezechilibre de percepție”

 

Cred că este de datoria mea să explic, cel puțin celor care m-au ales, care a fost rațiunea pentru care am abordat o poziție de susținere a ministrului Economiei, Varujan Vosganian. În primul rând, cetățenii ar trebui să cunoască modul în care s-au derulat evenimentele pentru care ministrul Vosganian a fost acuzat. În fapt, este vorba despre o hotărâre de Guvern aprobată într-o ședință în plenul Executivului și care mai apoi a fost aprobată de Parlament, purtând viza de legalitate a Ministerului Justiției și promulgată ulterior de președintele Traian Băsescu Scopul hotărârii a fost protejarea a 6.000 de locuri de muncă, nu doar angajații de la combinatul patronat de Ioan Niculae. Efectele hotărârii s-au regăsit în prețul îngrășămintelor și mai apoi în subvenționarea agriculturii, lucru subliniat și de către Dacian Cioloș, ministru al Agriculturii la acea vreme Revenind la acuzele aduse ministrului Vosganian pot spune că, din câte știu, Uniunea Europeană face distincție între deciziile politice luate de Guvern și faptele incriminate de Codul Penal. Ca atare, observ că parchetul nu are competență în această speță. Pe de altă parte, nu-ți trebuie studii juridice pentru a observa că persoana care a avizat pentru legalitate hotărârea de Guvern și cea care reprezintă actul în baza căruia este incriminat ministrul Vosganian este aceeași care acum este procurorul de caz, deci acuzatorul. Consider, așadar, că este de datoria mea să explic faptul că votul dat în cazul solicitării Parchetului reprezintă în esență atitudinea mea în fața unei situații care sună un pic a abuz. De-a lungul timpului au dispărut multe, inclusiv ramuri din economie și o flotă comercială, și nimeni nu a fost tras la răspundere. Prin acțiunea sa, ministrul Vosganian nu a creat șomeri și nici nu a generat cazuri care aveau nevoie de ajutor social. Poate că, fiind implicat în diverse strategii economice și de privatizare a deranjat ceva interese Întotdeauna am apreciat că, în luarea unor decizii, trebuie să iei atitudini de bun simț, care se vor dovedi în timp, fără echivoc, a fi corecte Nu am votat pentru o persoană anume, nu pentru o colegialitate de partid, ci pentru că așa am considerat că este corect Față de inconsecvența declarativă a unor personaje politice, care azi spun că demisia ministrului a fost o dovadă de bun simț și corectă, ca a doua zi să susțină că același ministru este un mare laș, am o anumită părere.În fața evidenței votului zdrobitor din Senat, pronunțat de senatori din tot spectrul politic, inclusiv din Opoziție, refuz să accept că Parlamentul este alcătuit din oameni neinstruiți, fără discernământ etic și chiar juridice.Închei explicarea gestului meu prin faptul că datorită profesiei mele mi-a fost teamă mereu de oamenii care cred că dețin adevărul absolut pentru că frizează dezechilibre de percepție.Paul Ichim

Senator PNL

4 thoughts on “Varujan Vosganian, apărat de senatorul PNL Paul Ichim

  1. Ai spus acum 2-3 postari ca nu mai mori de grija Sidex-ului.Iata dna Catone ca de cand abordezi subiecte politice lumea nu se baga in comentarii.Hai te rog revino la subiectul Sidex ca moare blogul.

    • asta e parerea dta eu ma uit la numarul de cititori nu la comentarii si o sa revin la subiectul sidex cind o sa am eu chef succesuri a si vezi ca mai se posteaza comentarii pe retelele sociale dar e cam greu pt dta

    • Baditaaaaaaaa, cum dracu’ faci, pupincurist mic si frustrat, si apari de niciunde, taman cand lumea credea ca tratamentul a functionat si ti-ai gasit si tu pacea.
      Mars la munca lichea agatata!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s