Victoria lui Ionel Petrea


Ionel Petrea a câştigat pe data de 19 septembrie , la Curtea de Apel Galaţi, încă o luptă cu Ministerul Muncii,  care a decis că  şeful ITM Galaţi ar fi trebuit să îşi piardă funcţia dar şi calitatea de funcţionar public deoarece anii trecuţi ar fi lipsit circa 14 ore nemotivat de la serviciu. Magistraţii Curţii de Apel Galaţi au menţinut sentinţa Tribunalului Galaţi, şi anume de suspendare a ordinului emis de Ministerul Muncii până când nu se va emite o sentinţă definitivă şi irevocabilă  pe fondul procesului intentat de Ionel Petrea ministerului respectiv  Am să repet ceea ce am mai scris şi anume că motivul invocat de onor Ministerul Muncii este pueril atâta timp cât nimeni nu a contabilizat câte ore a fost Ionel Petrea pe teren în afara programului de lucru. Aşa cum nu pot accepta ca un om care a condus ani de zile această instituţie , indiferent ce partid a fost la putere, să fie schimbat din funcţie doar pentru că, potrivit gurilor rele, o doamnă care câştiga bani frumoşi prin Prefectură fără să facă prea mare lucru şi care urma să rămână fără job ar fi dorit cu ardoare acest post. Motiv pentru care  cică ar fi făcut  vizite cam dese la Ministerul Muncii, unde gurile rele care bineînţeles că nu pot fi crezute, spun că ar fi stat  de vorbă cu ministrul Muncii . Acum habar nu am dacă cele doamne  care se înţeleg bine or fi vorbit despre legislaţia în dmeniul muncii, dar nu pot să nu observ că de puţin timp doamna care a rămas fără postul călduţ de la Prefectură a fost unsă şef adjunct al Agenţiei Naţionale de Prestaţii Sociale. Aşa cum nu ştiu ce a făcut pentru PNL în ultimii ani doamna în cauză care se pare că nu poate accepta gândul să lucreze în mediul privat după ce a ocupat tot felul de fotolii călduţe pe la unele instituţii ale statului. În încheiere nu pot decât să mai spun odată mult succes,  domnule Petrea ! Magda CONDOS- acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare

4 thoughts on “Victoria lui Ionel Petrea

  1. Sa inteleg ca domnul Petrea este “director pe viata”,nu poate lucra decat in functia de director…Mare e gradina…..

  2. Mult succes marelui profesionist si OM Ionel Petrea si din partea mea,daca este nevoie de ceva ajutor sunt prin preajma,cu plecaciune,Pompiliu Comsa

  3. In sfirsit dreptate!Intr-o oaza a verdictelor mincinoase cazul Petrea Ionel indica faptul ca se poate!In sfirsit justitia a scapat si un verdict corect acordat!In sfirsit!!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s