Ipocrizia, inundaţiile şi Gigi Becali


De 23 de ani asupra judeţului Galaţi , şi aici mă refer şi la Galaţi, se abat tot felul de grozăvii, şi acum mă refer la inundaţii. De 23 de ani , de fiecare dată când apele sau ploile îngenunchează omul, politicienii se bat cu pumnul în piept că vor rezolva situaţia şi organizează acţiuni de ajutorare a celor sinistraţi. De 23 de ani autorităţile de tot felul  alocă fonduri  de la bugetul statului după inundaţii dar problemele nu se rezolvă  şi nimeni nu vine să prezinte clar ce s-a făcut cu banii şi ce lucrări s-au executat. De ani buni Uniunea Europeană ne-a alocat fonduri pentru a rezolva problema inundaţiilor, de exemplu pentru a construi diguri, inclusiv mobile, dar autorităţile nu s-au înghesuit să ia banii respectivi . Şi nici nu este de mirare deoarece dacă s-ar construi diguri şi s-ar regulariza râurile nu s-ar mai aloca bani după fiecare inundaţie, ceea ce ar produce multă supărare  băieţilor buni. Iar banii europeni sunt mai greu de cheltuit decât cei româneşti.  De 23 de ani se tot strâng ajutoare pentru cei loviţi de inundaţii , le sunt reconstruite casele cam tot în aceleaşi locuri   dar nu prea se spune nimic în legătură cu faptul că multe au fost construite în zone inundabile, din chirpici, şi nu sunt luaţi la întrebări nici primarii care au permis acest lucru. Dacă ar fi să fim sinceri până la capăt, ar trebui să ne întrebăm câte case au fost asigurate , deşi acest lucru este obligatoriu iar suma care trebui plătită anual nu este mare,  şi câţi primari i-au sancţionat pe cei care nu au făcut acest lucru., şi asta pentru a nu pierde din voturi. Dacă am fi la fel de sinceri am observa ca populaţia care locuieşte la ţară este una în cea mai mare parte îmbătrânită iar acesta ar trebui să fie un semnal de alarmă. În încheiere vreau să spun că am auzit un lucru halucinant la televizor. Şi anume că George Becali doreşte să fie graţiat de preşedintele României acesta angajându-se că va cheltui el din buzunarul lunii banii necesari pentru regularizarea a celor 13 kilometri de pârâu care au provocat pagube în judeşul Galaţi  şi că va construi casele făcute praf. Dacă s-a ajuns ca un deţinut să anunţe că va cheltui bani pentru regularizarea unui pârâu, lucru care nu a fost posibil în 23 de ani,   prietenii ştiu de ce, cred că nu mai este nimic de spus. Iar până când nu vom înţelege că nu mai putem continua aşa ,  mirându-ne de fiecare dată când au loc inundaţii şi alocând bani care Dzeu ştie pe ce se duc în timp ce politicienii se vor arăta îngrijoraţi nevoie mare, nu se va schimba nimic în bine. Doar vom asista la tot felul de dezbateri televizate, vom strânge ajutoare şi vom plânge de mila celor năpăstuiţi de soartă. Lucru pe care îl vom lua de la capăt la următoarea inundaţie  Magda CONDOs- acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s