Să tăiem cu talent! Cu şi despre Sidex


În timp ce au solicitat statului român o căruţă de facilităţi,  din care unele mi se par că ar trebui acordate însă condiţionat,  conducerea Combinatului pare dispusă să continue şirul de punere la pământ al unor obiective şi capacităţi de investiţii . Lucru care nu mă poate decât bucura atâta timp cât şi angajaţii Combinatului şi nu numai  ei nu par deranjaţi de ceea ce se întâmplă. Acum eu stau şi mă gândesc ce se va întâmpla când se va termina cu demolarea respectivelor obiective, care reprezintă o mină de aur ţinând cont de fierul vechi existent acolo, deşi este la fel de adevărat că unele din aceste instalaţii poate chiar erau depăşite din punct de vedere tehnologic . Acum , ca să îl citez pe liderul sindicatului Solidaritatea, GheorgheTiber, ar urma o serie de demolări  de capacităţi şi instalaţii, argumentul adus de conducere fiind acela că ar fi depăşite din punct de vedere tehnologic şi că ar reprezenta un pericol pentru siguranţa angajaţilor. Acum eu sincer am o mică nedumerire şi anume cum pot fi un pericol şi mai ales pentru cine nişte capacităţi de producţie unde nu mai lucrează nimeni , de unde nu ar trebuie să dispară nimic şi unde ar trebui să existe pază? Dar poate sunt lucruri care eu nu le înţeleg aşa cum trebuie şi poate că şi aceste instalaţii trebuie demolate , pe listă aflându-se furnalul 2 şi 6, maşinile de aglomerare 1 şi 2 de la aglomerare furnale precum şi oţelăria 3 . Eu zic că este foarte bine ceea ce se întâmplă  mai ales în condiţiile în care siderurgiştii s-au repezit cu sutele sau miile să depună cereri de renunţare la locul lor de muncă în schimb nu s-au înghesuit să lupte în acelaşi număr în ultimii ani pentru păstrarea locurilor de muncă sau pentru a cere să se facă investiţii sau ca anumite capacităţi de producţie să nu se închidă,. Dar eu zic că suntem pe drumul cel bun care nu prea mai are mult până să se termine. Magda CONDOS- acest text reprezintă un pamflet şi trebuie tratat ca atare

4 thoughts on “Să tăiem cu talent! Cu şi despre Sidex

  1. ~Ce idee trăsnită! Europenii vor putea primi BANI fără să facă nimic~
    Organizaţii din 15 state membre ale Uniunii Europene au iniţiat, zilele trecute, un proiect prin care fiecare cetăţean să aibă un venit minim garantat, fără să muncească sau să lucreze în folosul comunităţii. Venitul fiecărei persoane ar trebui să fie stabilit în funcţie de valoarea coşului de consum al fiecărui stat.
    Ca să fie implementat acest proiect, organizaţiile trebuie să strângă, până în ianuarie 2014, un milion de voturi. Astfel, fiecare cetăţean european ar putea primi lunar o sumă de bani, calculată în funcţie de valoarea coşului de consum al fiecărei ţări, cost echivalent cu salariul minim pe economie. Dacă va fi aprobat acest proiect, românii ar urma să primească 850 de lei pe lună fără să muncească nici măcar o oră! Iniţiatorii se bucură deja de mare succes pe interent, unde mii de persoane au semnat pentru punerea în practică a acestei idei năstruşnice.
    Acesta e un articol din LIBERTATEA online de astazi.Tu ce spui MAGDA?Mai ramane cineva in FABRICUTA daca se adopta acest proiect cu suma de 850 lei/luna?Daca tinem cont ca o mare majoritate din salariati fie ca sunt angajati ARCELORMITTAL au un salar aproximativ sau cei de la firme care au un salar mai mic.Sa dea DUMNEZEU sa se adopte acest proiect de lege si apoi sa-i vad pe INGINERII de 2 bani care o mare parte din ei sunt in posturi cheie au salarii de 2000-3000 mii lei/luna si nu au habar de nimic dar au pretentia ca sunt INGINERI.Dar de cei de la SINDIKKTE pe cine o sa mai reprezinte?

  2. AU TRECUT 213 de ZILE CU
    AFISAREA LISTEI TRADATORILOR
    SIDERURGIEI SI CU CAPUL LOR DIN
    TOTDEAUNA – mircea scintei:
    1)Bezman
    2)Eftimie
    3)Crisan
    4)Postolache
    5)Onica
    6)Dragan
    7)Toma
    8)Macovei
    9)Harnagea
    10)Cerbu
    11)BEREgic
    12)Modiga
    13)ILINCA DIACONU
    -AU MAI RAMAS 152 de zile pt a
    nu uita o parte din IUDELE care
    iar au
    TRADAT pe patimasii
    din AMG, girati de cei TRADATI!
    ATENTIONARE:Sta diul vorbelor
    lasa in vigoare CODUL
    PORTOCALIU PENTRU A.M.G
    Inst. de monitorizare si statistica
    a
    SOLIDARITATII atentioneaza
    salariatii din AMG despre
    posibilitatea caderilor masive de
    sectii si uzine la locul lor de
    munca .
    Toate astea pe fondul
    acumularilor
    de nepasare,tradar e,si lasitate a
    diferitelor categorii sociale din
    aceasta fabrica.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s