Cine visează să fie şef al Poliţiei Locale Galaţi


După ce  a reuşit să nu ocupe nicio  funcţie de conducere la nivelul PNL Galaţi, organizaţie pe care a condus-o până când în locul său a fost ales  senatorul Paul Ichim,  consilierul local PNL Mihai Manoliu ar dori să ocupe un post de conducere. Mihai Manoliu, care este cunoscut drept unul din apropiaţii primarului Marius Stan, ar dori să fie uns directorul executiv al Poliţiei Locale Galaţi, spun gurile rele pe care bineînţeles că nu le putem crede. Nu ştiu dacă Mihai Manoliu va da lovitura, deşi eu nu înţeleg ce l-ar recomanda pentru un asemenea post , dar cert este faptul că Poliţia Locală Galaţi nu are şef de luni de zile, mai precis după ce Cristi Gâscă a fost ” decapitat” din funcţia deţinută pe vremea fostului primar Dumitru Nicolae. Rămâne de văzut dacă Mihai Manoliu va reuşi să îl convingă pe Marius Stan că este cel mai potrivit pentru a ocupa şefia Poliţiei Locale Galaţi,. iar dacă se va întâmpla acest lucru acesta ar trebui să renunţe la fotoliul de consilier local pe care îl ocupă de ani de zile. Iar dacă acest lucru chiar se va întâmpla, aceasta nu este o veste bună pentrul noul Galaţi pe care primarul Stan a promis că îl va face, cândva. Magda CONDOS- acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare

One thought on “Cine visează să fie şef al Poliţiei Locale Galaţi

  1. Numai posturi de director viseaza gunoiul.Nu stiu cum va obtine voturile consilierilor locali.Stan e clar ca doreste sa-l recompenseze pe tradatorul PNL Galati.Nu cred ca are vreo sansa.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s