Avem un oraş ! Merită să fie capitală de regiune?


Poate mulţi dintre dumneavoastră aţi aflat că municipul Galaţi nu mai face parte din categoria marilor oraşe, adică a celor care au peste 300000 de locuitori , conform datelor făcute publice recent de către INS. Mai mult ciuca, Galaţiul se mândreşte şi cu un alt record, şi anume acela de a fi oraşul care a înregistrat cea mai mare scădere a numărului de locuitori la nivel naţional, şi anume în jur de circa 50000. Acum dacă mă uit la modul în care a evoluat economia gălăţeană , şi aici mă refer în special la industrie, şi la faptul că nici nu au apărut noi investitori care să creeze locuri de muncă , şi nu mă refer la mall-uri, nici nu mă miră că oraşul a trecut la o categorie inferioară. Aşa cum a trecut şi Combinatul la categoria făbricuţă dar un rol foarte important în toată această poveste o au şi gălăţenii care votează aşa cum votează de atâţia ani, deşi mai sunt cazuri în care au nimerit votul, deci lumea teoretic ar trebui să fie mulţumită de tot ceea ce se întâmplă. Deci în condiţiile în care oraşul pare a fi în continuare în moarte clinică, nici actuala administraţie publică în frunte cu primarul Stan negăsind încă soluţii pentru a-l redresa din punct de vedere economic, deputatul PC Bogdan Ciucă susţine o ideea interesantă aş putea spune dar care sunt sigură că va naşte păreri pro şi contra. Şi anume aceea ca toată lumea, parlamentari, Prefectură, Consiliul Judeţului, Primărie, să facă toate demersurile necesare pentru ca oraşul nostru să fie capitala regiunii care se va naşte , indiferent când şi din ce judeţe va fi alcătuită . Bogdan Ciucă a zis un lucru de bun simţ aş putea spune, şi anume acela că aşa cum cei din Brăila se luptă pentru promovarea municipiului lor aşa ar trebui să facă şi cei care reprezintă Galaţiul. Acum nu ştiu cum se va putea face efectiv acest lucru ,  dacă toată lumea nu va lăsa orgoliile şi nu va găsi soluţii de redresare economică şi nu numai, dar Bogdan Ciucă susţine că oraşul nostru ar trebui să fie fruntea chiar şi în cazul naşterii asocierii dintre Galaţi şi Brăila. Ciucă aduce ca argumente faptul că oraşul nostru are două universităţi, deşi acest lucru cred că ar însemna cu adevărat ceva dacă absolvenţii şi-ar găsi un job şi s-ar da admitere pentru intrarea la facultate, potenţialul economic, care în opinia mea umilă scade pe zi ce trece, dar şi poziţiia geografică favorabilă, şi aici mă refer în primul rând la Dunăre şi la faptul că suntem port. Acum eu nu pot decât să salut faptul că deputatul Ciucă doreşte să aibă o astfel de iniţiativă aşa cum salut şi declaraţia domniei sale legată de faptul  că regionalizarea ar trebui să se facă după criterii obiective iar capitalele regiunilor să nu fie desemnate în funcţie de puterea sau influenţa unor politicieni locali.Dar aş saluta şi mai tare daca aş afla cine se face vinovat pentru faptul că oraşul nostru  e campion la depopulare şi mai lansez o provocare.Şi anume dacă nu ar fi mai bine că s-a  întâmplat aşa  şi dacă cei care au devenit orăşeni pe vremea comunismului s-ar întoarce la ţară unde să lucreze pământul . Deşi tare mă tem că cei care au prins gustul vieţii de orăşean nu se vor lăsa duşi şi vor prefera să mănânce seminţe în faţa blocului sau să mai asculte niscai manele.  Magda CONDOS- acest text este un pamflet şi trebuie trat ca atare

10 thoughts on “Avem un oraş ! Merită să fie capitală de regiune?

  1. ciuca vorbeste si el…. discutii…. nu-i cu nimic diferit de ceilalti politicieni, care mananca rahat cu carul….. oricum PC-ul nu va mai exista pe piata romanesca. abia astept asta! ei si-au anuntat candidatura singurei la Europarlamentare si in viitoarele alegeri Locale …. deci vom scapa de antenistii astia, care-s plimbati la guvernare, datorita posturilor tv….. a fost congresul PC, a mancat si ciuca un rahat si gata….. ca de altceva nu-i bun….. se vede ca oriunde conduce PC-ul, se alege praful!

    • Bogdan Ciucă este un politician ok numai si pt faptul ca a votat pentru desecretizarea contractului de privatizare al Sidex, lucru pe care alti politicieni galateni nu l au facut. Si ar mai fi multe de spus dle Badita despre dl Ciuca.

      • eu nu contest acest lucru ci contest faptul ca e la al 3-lea mandat de parlamentar si nu a facut nimic concret pentru Galati si pentru galateni. a cumparat voturi, a dat mancare din partea USL-PC in Tiglina 3 si doar atat…. Astea cu votul pentru desecretizare, a fost ca sa-si faca un capital politic si doar atat, nu incalzeste pe nimeni sa stie oficial cu cat a fost donat combinatul de catre Adrian Nastase, caci aia a fost donatie!!!!! …. a scos legea Ciuca, o lege fara sanctiuni, deci neaplicabila, minte ca face el proiect pentru nuj ce tip de alocatie si cam atat….. Somajul in Galati e mare, societatile conduse de PC, la Galati sunt falimentare, subventionate. A fost implicat in Aviasan, s.a.m.d!🙂 Stiu ca nu-i luati partea si ca sunteti impartiala si corecta. E de laudat ca a votat pentru desecretizare, dar imi aduce acest lucru, o farfurie cu mancare???? Muncita! Nu cersita!

  2. Foarte bun articolul !
    Domnule Badita demonstrezi ca esti necivilizat si agramat.Cat despre mancatul respectivului produs,esti campion.Pofta mare in continuare !
    Dumneata,la nivelul la care te prezinti,momentan,nu poti emite pareri despre Bogdan Ciuca,trebuie sa mai mergi pe la scoala,sa mai citesti cate ceva.
    Spor la munca !

  3. domnilor,doamna Magda,
    probabil ca o sa mai schelalaiti prin diferite ziare si pe diferite saituri despre ce se intampla cu acest oras.
    Eu ,ca cetatean ,care fac parte organica din Galati,trecand ca muncitor prin toate avatarurile pt gasirea de loc de munca,va spun :
    Galati-oras mort.
    Daca mai continuati cu plangerile astea sterile ,nu se va intampla nimic.Timpurile s-au schimbat dar orasul a ramas cu aceleasi marote:combinat si iar combinat.
    Domnilor,daca Galatiul nu se repliaza la noile realitati ,vor pieri prin depopulare nu 50 mii ci mult mai mult!
    Si noile realitati intr-o lume care depinde in mare masura de miscare sunt AEROPORT si PODUL ASTA BLESTEMAT CARE NU SE MAI FACE.
    dACA NIMENI NU SE CONCENTREAZA ,DACA NIMENI NU E CU BUNA CREDINTA SI SA IUBEASCA ACEASTA URBE si sa faca macar aceste 2 obiective.Galati va redeveni ce a fost candva:un orasel neinsemnat pe malul stang al Duarii!
    cu stima

    • De acord cu dvs insa cu niste precizari. Daca Combinatul se inchide treptat si asta e o realitate ar fi trebuit gasita o solutie pentru infiintarea de noi locuri de munca care sa absoarba pe cei care au ramas fara serviciu sau pe cei care termina scoala Galatiul ar fi trebuit sa se adapteze mai demult la noile realitati si nimeni nu cred ca nu ar dori aeroport sau pod peste Dunare, lucruri care se promit din 4 in 4 ani. O zi buna

  4. Cred ca aveti dreptate ,numai faptul ca avem un deputat ca Bogdan Ciuca,Folrin Paslaru, senatori ca Eugen Durbaca Ghe .Saghian si alte eminente cenusii care prin inteligenta aplicata ani de zile au facut ca acest oras si judet sa fie unul dintre cle mai performante economic si cultural ,unde cultul marlaniei politice a atins codul portocaliu,unde au reusit prin vointa poporului de la dunarea de jos Galatiul sa devina al doilea Vaslui al Romaniei , si cred ca aveti dreptate pentru ca am sa reproduc un vers drag mie si care suna a motto pentru viitoarea capitala de regiune.:”Dar hai sa mintim fara nici o rusine,dar hai sa mintim in direct si-n raspar, ca poate prin rau vom ajunge la bine, minciuna suprema va fi adevar.

  5. Ai de la mine un vot Badita!M-a amuzat raspunsul lu ala care-i ureaza succes lui Incurca lume B.C.Si uita-te cum incheie apoteotic ca Vanghelie,..,,Mai duceti-va dracului la munca sau mai cititi niste almanahe.;;”F bine ba nu intri in polemica cu acel om care poate este un om de casa al PC-ului

  6. sINDICACATUL mEtaLURGISUGISTUL cONSTITUIT LA cerereA oameNILOR munCII diin cocombinnat v-a anunta ca sa-u dat drumul l-a inscriieri.COTIZATIA este 8 ron.V-A ASTEPTAM PE TOTI CE-I CARE DORITI SA FI-TI REPREZENTATI DE OAMENI INTELIGENTI sI CORECTZI L-A NEGOCIERI.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s