Stăpânul jocului. Cu şi despre Sidex


Acum puţin timp, şi nu mult, scriam că va fi o vară fierbinte la fostul colos siderurgic care s-a transformat încetul cu încetul într-o făbricuţă, lucru care este unul minunat dacă ţin cont de reacţia de-a lungul anilor a bravilor şi luptătorilor siderurgişti care reacţionează doar dacă puii nu sunt daţi la timp. . Prima previziune   legată de faptul că liderul sindicatului Siderurgistul, Gheorghe Bezman, va avea o vară fierbinte, s-a adeverit şi nu cred că va avea un viitor glorios indiferent câte mailuri vor fi postate în numele acestiui sindicat  pe reţeaua de comunicare internă a Combinatului, unde orice angajat care are un cont de mail poate scrie ceva.Iar ceea ce s-a scris recent în numele acestui sindicat este de domeniul ridicolului şi mă opresc doar aici.  Nu am să mai comentez cât de luptători sunt liderii de frunte ai acestui sindicat. care au salarii personalizate , laptopuri şi maşină pusă la dispoziţie şi nici nu mai vreau să îmi închipui ce o fi în mintea liderului numărul unu care are nişte fixuri absolut ciudate, legate de un anumit serviciu de informaţii sau de o persoană care deţine o anumită funcţie în făbricuţă.care i-ar pune lui nu ştiu ce piedici în marea lui activitate . Dacă soarta acestui sindicat care sincer nu ştiu ce lucruri măreţe a făcut pentru oameni nu mi se pare a fi deloc interesantă , interesant mi se pare că va fi ce s-ar putea întâmpla în următoarele zile în ceea ce priveşte conducerea Combinatului. Şi aici mă refer la faptul că bineînţeles că nu este adevărat ce zic unele guri rele şi anume că actualul director general Ribo Bruno ar urma să spună adio funcţiei pe care o deţine de ceva timp iar ca posibil înlocuitor sunt vehiculate numele a 3 persoane care ar putea fi în cărţi pentru şefia colosului siderurgic a cărui soartă este încă în opinia mea în bătaia vântului. Dacă gurile rele nu m-au minţit este vorba de doi români care deţin  funcţii în Combinat, din care unul cică şi-ar fi luat concediu lucru care se pare că ar fi un indiciu că a ieşit din cărţi , precum şi un indian. Din motive pe care le voi dezvălui la momentul oportun nu voi da numele celor doi români însă voi spune doar  că unul din ei avut o ascensiune extrem de rapidă în ultimul an şi ceva iar cunoscătorii ştiu ce ar însemna acest lucru. În rest cred că nu greşesc dacă spun că sunt unii  cunoscători care ştiu cu exactitate ce va fi cu această făbricuţă, şi aici mă refer la plecarea francezilor de la butoane,  dar asta e altă mîncare de peşte. Magda CONDOS – acest text e un pamflet şi trebuie tratat ca atare

11 thoughts on “Stăpânul jocului. Cu şi despre Sidex

  1. LISTA RUSINII
    AU TRECUT 150 de ZILE CU
    AFISAREA LISTEI TRADATORILOR
    SIDERURGIEI SI CU CAPUL LOR DIN
    TOTDEAUNA – mircea scintei:
    1)Bezman
    2)Eftimie
    3)Crisan
    4)Postolache
    5)Onica
    6)Dragan
    7)Toma
    8)Macovei
    9)Harnagea
    10)Cerbu
    11)BEREgic
    12)Modiga
    13)ILINCA DIACONU
    -AU MAI RAMAS 215 de zile pt a
    nu uita o parte din IUDELE care
    iar au
    TRADAT pe patimasii
    din AMG, girati de cei TRADATI!

    COBRA-GALATI
    ATENTIONARE:Stadiul vorbelor
    lasa in vigoare CODUL
    PORTOCALIU PENTRU A.M.G
    Inst. de monitorizare si statistica
    a
    SOLIDARITATII atentioneaza
    salariatii din AMG despre
    posibilitatea caderilor masive de
    sectii si uzine la locul lor de
    munca .
    Toate astea pe fondul
    acumularilor
    de nepasare,tradare,si lasitate a
    diferitelor categorii sociale din
    aceasta fabrica.

  2. Ceva vreme in urma anuntai ca Ribbocap va fi inlocuit asta insemnind a fi cit de important urmeaza a fi centrul de excelenta a fierului vechi de pe soseaua Smirdan!
    Imediat reactiile au fost prompte(parca si mincinosul ala dumitrescu d!)si au contrazis info ta!Eram sigur ca au mai aminat putin schimbarea asta numai pt a calma slave din plantatie.se pare ca pina la urma inevitabilul se produce.Vb romanului minciuna are picioare scurte.

  3. Magda,va respect munca,dar uneori scrieti prea incifrat de ma intreb cine mai intelege.. As prefera sa spuneti lucrurilor pe nume intr-un mod clar,sa inteleaga toata lumea,nu doar cei care stiu sa faca niste conexiuni pentru ca lucreaza in cladirea Turn si mai aud una-alta. Multumesc

  4. METALURGISTUL va invita sa va alaturati si sa fiti parte activa a noii structuri sindicale ptr a fi acolo la negocieri si a va sustine idealurile,dorintele,cu intentia declarata de a lupta pentru drepturile dumneavoastra.

    Va asteptam cu drag pe toti !

  5. Cine inlocuieste capitanul vasului aflat in mijlocul furtunii ? Cine isi doreste sa preia carma vasului ce sta sa se scufunde ? Nimeni.

  6. several among Gârbea’s earliest works for the stage are Postmodern reworkings of classical motifs, fashioned into new statements about the limits of literature. His Pescăruşul din livada cu vişini is a personal take on Anton Chekhov ‘s Cherry Orchard and Seagull . According to the author’s own assessment, the text fits in with a Chekhovian homage trend among Romanian dramatists, also including Iosif Naghiu ‘s Armurierul Cehov (“Chekhov the Armorer”) and Vişiec’s La machine Tchekhov (“The Chekhov Machine”).

  7. Întrebare:Notorietatea societăţii UPETROM – 1 MAI şi a produselor sale a fost asigurată de un volum considerabil al exporturilor. Cât din producţia realizată se exportă, pe ce pieţe şi cum a evoluat acest indicator în ultimii ani? Prin calitatea ridicată a produselor noastre, prin politica de competitivitate prin preţuri, precum şi printr-o susţinută activitate de marketing am reuşit să menţinem un nivel ridicat al exportului, cu toată concurenţa acerbă care se manifestă pe piaţa internaţională. În anul 2006, ponderea exportului în totalul cifrei de afaceri a fost de peste 48%, faţă de: 39,45% în 2005 şi 46,25% în 2004.Principalele pieţe pe care am exportat sunt: Irak, Kazakhstan, Turkmenistan – în 2004; Kazakhstan, Argentina, Uzbekistan – în 2005; Iordania, SUA, Ukraina – în 2006. Întrebare:Care sunt greutăţile cu care se confruntă societatea, raportat la mediul economic intern? Mediul intern de afaceri se află în plin proces de stabilizare, proces care sperăm să se accelereze ca urmare a intrării ţării noastre în UE.În afara dificultăţilor generale cu care se confruntă toţi agenţii economici din România, generate în special de fiscalitatea ridicată şi de „schimbarea deasă a regulilor în timpul jocului”, societatea noastră are ca principale greutăţi: aprecierea monedei interne faţă de euro şi dolar; creşterea preţurilor la materii prime şi materiale în lei, în timp ce leul se apreciază faţă de euro şi dolar.

  8. rom_vdm_62@yahoo.com
    83.218.148.46
    INCA MA INTREB…..ZIARISTA FARA sa a fi ziarista….ptr ca nu figurati la UZR inca…sunte-ti….blogarita ca alte milioane de romani care asa cum e presa in rom de CACAT…deci si blogarii sunt de….. si sa ii aduk aminte celui cu lista ca a publica o lista nu inseamna nimic ,doar ipocrizie si atat , atat stim romanii sa aruncam cu laturi in cel de langa sa aibe blogarii de scris in rst sa faceti front comun nu doamne fereste sa nu va bata dumnezeu de asa ceva …de fapt voi chiar sunteti la cei din combinat ma refer spuma societatii fara voi nu se face nimik….mai lasati-ma mai lopatarilor sunteti sclavi pe plantatia lui Mittal asa ca nu ma suparati ca o pun pe Izaura (condoms) pe voi….si atunci sa vedeti voi ce patiti!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  9. Pingback: Homepage

  10. Pingback: Info Cash

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s