Teatrul absurdului. Cu şi despre Sidex


Vizita recentă în România a patronului Combinatului , marele Mittal , care s-a întâlnit cu premierul Ponta şi cu preşedintele ţării, Traian Băsescu, m-a liniştit total în ceea ce priveşte viitorul făbricuţei după ce am citit anumite declaraţii .M -am liniştit atunci când am citit declaraţia ministrului Dan Nica, care a spus că patronul Sidexului ar fi pus pe tapet subiectul taxelor locale, vrând să se asigure că acestea nu vor creşte în următorii 5 ani. Acum nu poate decât să mă liniştească neliniştea domnului Mittal când ştiu că în ultimii 2 ani făbricuţa a plătit aceeaşi sumă la bugetul Primăriei ba mai mult taxa reprezentând impozitul pe clădiri care a fost plătită a scăzut deoarece onor conducerea a demolat anumite obiective şi instalaţii care nu mai erau funcţionale după ce au fost dezmembrate din motive bineînţeles obiective, dacă ar fi să îi cred pe şefii făbricuţei. La fel de mult mi-a plăcut zugrăvirea , pe surse, a unor discuţii purtate purtate între preşedintele ţării şi marele Mittal , şi m-am liniştit de asemenea când am aflat că Mittal are aceeaşi părere cu preşedintele în ceea ce priveşte modelul de funcţionare al Europei , şi anume este vorba de Statele Unite ale Europei. Lucru pe care nu pot decât să îl salut. Nu ştiu de ce însă nimeni nu a publicat punctul de vedere oficial al preşedintelui după terminarea întâlnirii cu domnul Mittal şi nu ştiu dacă acesta este la fel de liniştitor ca declaraţia ministrului Nica sau ca faptul că preşedintele ţării ar fi râs în timpul întevederii cu patronul Combinatului, amănunt care mi-a adus iar liniştea. Pentru liniştea tuturor , şi aici mă refer la liderii de sindicat din Combinat care plimbă nu ştiu ce hârtii prin care cer implicarea statului în rezolvarea problemei legate de creşterea preţurilor la energie şi de asemenea a celor 7000 de siderurgişti care s-au dovedit a fi la fel de luptători ca cei mai mulţi din liderii lor de sindicat , am să prezint eu punctul eu de vedere al Preşedinţiei României iar cine ştie să citească înţelege multe. Cine nu ,se iluzionează că la făbricuţă va fi bine şi va mai fi făcut nu ştiu ce la nu ştiu ce furnal, potrivit ministrului liberal Varujan Vosganian. Deci punctul de vedere sună cam aşa ”Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a primit vineri, 17 mai a.c., la Palatul Cotroceni, o delegaţie condusă de preşedintele ArcelorMittal, domnul Lakshmi Mittal. În cadrul întrevederii, preşedintele ArcelorMittal a vorbit despre contextul economic dificil din Uniunea Europeană şi problemele cu care se confruntă industria oţelului, menţionând problemele de competitivitate ale regiunii comparativ cu alte pieţe din lume. Preşedintele ArcelorMittal, domnul Lakshmi Mittal, l-a informat pe domnul preşedinte Traian Băsescu cu privire la dificultăţile pe care le întâmpină grupul ArcelorMittal în România, respectiv preţurile mari la energie, determinate, în principal, de schemele de susţinere a energiei regenerabile („certificatele verzi”) şi de taxa de cogenerare. Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, l-a asigurat pe preşedintele ArcelorMittal, domnul Lakshmi Mittal, de întregul sprijin al autorităţilor române, în limitele legislaţiei naţionale şi europene existente”. Cine ştie să citească a înţeles semnificaţia ultimelor cuvinte din declaraţia preşedintelui dar eu sint liniştită şi din acest punct de vedere pentru că poate este mai bine ca siderurgiştii vor primi exact ceea ce merită . Şi nu numai ei. Mâine, după ce mă voi linişti mai tare vă voi da ocazia să cititi S.O.S -ul  liniştitor, bineînţeles, strigat de un fost inginer din Combinat care împreună cu unii din foştii siderurgişti a trimis adrese atât către ministrul Economiei cât şi preşedintelui AVAS: Magda CONDOS_ acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare

9 thoughts on “Teatrul absurdului. Cu şi despre Sidex

  1. Magda,ministrul a gresit,a inteles gresit: managementul amg a zis ca mai porneste un furnal,nu ca mai construieste unul. Dar cum Varujan se gandea la nemurire a inteles ca se mai construieste,si a mai zis-o si in declaratie de presa. Deci,nu mai repeta prostia spusa de ministru.

    • Ok. Asa o fi cum ziceti dvs. Chiar si asa nu cred ca se schimba f mult lucrurile daca tin cont de cuvintele „ in limitele legislatiei din Românâia şi Europa EXISTENTE ”. Eu daca traduc asta inteleg ca nu se va modifica nimic din actuala legislatie in timp Mital tocmai asta a cerut , modificarea legii. Dar poate dl Crişan mai depune nişte hirtii si pe la CJ Galati ca sa fie ” victoria ” totala. In rest eu nu mai am nimic de comentat deoarece am constatat ca nu are sens.

  2. Banditul nu a respectat clauzele cu AVAS de invest pina in 2014 in fluxul primar integrat la cald dimpotriva incalcind PENAL PRIN SABOTAREA ACESTUIA IN IUNIE 2009(inchid UCC)si azi vine un VARUJAN sa ne spuna ca ar putea…..!Si noi am putea opri hemogenia demolarilor printr-o pozitie de genul bulgarilor asta iarna!
    Citat

    0 #5 BIBLIOGRAFIE L,MITTAL — cobra-galati 18-05-2013 17:48
    Mare greseala acordarea facilitatilor fara clauze monitorizate ferm de catre guvern si semnate intre parti.Altfel aceste facilitati ii prelungesc huzureala in ale demolarii cu pret minimal si profit maxim.
    Comportamentul acestui BANDIT INTERNATIONAL NEURMARIT este in contrast cu cel din primii 5 ani de contract,si asta se intimpla cind clasa politica care a efectuat TUNUL SIDEX nu a disparut de pe scena politica,sau de prin institutiile de control ale statului,acesti a fiind la mina acestei grupari infractional siderurgice ARCELOR MITTAL.Aiureala politicienilor nostri e continuata si azi pri vocea ME-V.VOZGANIAN care a spus ca BANDITUL MITTAL ar putea sa faca un furnal…!Vorbe aiurite in fum!
    Citat

    0 #4 BIBLIOGRAFIE L,MITTAL — cobra-galati 18-05-2013 17:32
    L.MITTAL-niciodata nu cerseste ajutoare decit dupa scurgerea perioadelor de facilitati sti[cenzurat]te in contracte.
    L.MITTAL-cind face vizite nemediatizate vine sa impuna intodeauna chiar daca exista deja contracte semnate la un anumit pret cum e si cazul cu cel energetic.In caz contrar aplica santajul delocarii jucariilor in China/de parca acolo face cum vrea el!
    L.MITTAL-UNSOUGHT BANDIT INTERNATIONAL!
    Citat

    0 #3 BIBLIOGRAFIE L,MITTAL — cobra-galati 18-05-2013 17:21
    L.MITTAL-interlop siderurgic axat pe inselaciune in tari cu guverne corupte.
    L.MITTAL-pirghia U.E pt delocarile si preluarile clientilor traditionali in siderurgie din tari concurente.
    L.MITTAL-un bun strateg in ale santajului chiar cu U.E datorita afacerilor sale existente in uniune,Romania devenind pionul de sacrificiu la schimbul mentinerii afacerii in U.E adica in maxim6 tari considerate mai marii uniunii.
    L.MITTAL-influent in U.E este sprijinit de catre Germania spre ex la care Romania trebuie sa se consulte pt acordarea de facilitati energetice domeniului siderurgic,care Germanie a injumatatit taxele energ fara a mai cere consultari!
    L.MITTAL-influenta puternica inclusiv in guvernul Ro numai prin faptul vizitei sale inopinante neanuntate reliefeaza puternica sa legatura cu serviciile dar mai ales cu consilierii guvernamentali in relatii cu presa!
    Citat

    0 #2 Nume de cod al pacatului-SIDEX — Cobra-Galati 18-05-2013 06:41
    Mittal a venit cind media nu a stiut,asta ca sa obsv la ce nivel lucreaza si cu cine”lucreaza”!In primul rind cu un guvern ce are in spatele istoriei pacatul TRADARII:”PRIVATIZAREA” SIDEX.A fost taina mare privind vizita!Tipic asa zisei privatizarii.Denumirea privatizare este perfecta copie cu revolutia din”89.

    • Dle CObra ca sa fim corecti nimeni nu ar fi putut face nimic la Combinat daca cei mai multi din siderurgisti ar fi reactionat atunci cind trebuia, dar ei au preferat sa plece din unitate contra unor sume de bani care oricum se terminau sau tipau cind nu se dadeau puii la timp. Asa ca nu e corect sa dam vina pe Germania, o tara care stie saisi apere interesele ca si poporul geerman si unde nu stiu daca Mittal si a permis sa nu investeasca ca lumea in Combinatul de acolo, sau pe servicii , pe SRI cum ai precizat. Eu vreau sa iti zic ca si eu am fost acuzata zilnic de catreun fost lider de sindicat ca sunt o securista care dau note la SRI si care sunt in mina cu nu stiu ce directori si prin ceea ce scriu doresc demolarea Combinatului. Lucruri total neadevarate dar nu mai conta cind auzeam asemenea ineptii spuse cind scriam lucruri care s au dovedit a fi adevarate legate de ceea ce se intimpla cu Combinatul. In orice tara normala si serviciile de siguranta au rolul lor si poate isi fac si treaba dar poate nu este de ajuns. O zi buna

  3. Nu exista greseala pt a comunicate pt ministri mai ales ca e vorba despre un important minister asta ar insemna profesionalism neperformant ca sa fiu pe intelesul lui MITTAL lipsa de sustenabilitate.Din pacate e vorba de mult fum.

  4. AU TRECUT 139 de ZILE CU AFISAREA LISTEI TRADATORILOR
    SIDERURGIEI SI CU CAPUL LOR DIN
    TOTDEAUNA – mircea scintei:
    1)Bezman
    2)Eftimie
    3)Crisan
    4)Postolache
    5)Onica
    6)Dragan
    7)Toma
    8)Macovei
    9)Harnagea
    10)Cerbu
    11)BEREgic
    12)Modiga
    13)ILINCA DIACONU
    -AU MAI RAMAS 226 de zile pt a nu uita o parte din IUDELE care iar au
    TRADAT pe patimasii
    din AMG, girati de cei TRADATI!

    Reply ↓
    COBRA-GALATI on May 17, 2013 at 10:41 am said:
    0 0 Rate This
    ATENTIONARE:Stadiul vorbelor lasa in vigoare CODUL PORTOCALIU PENTRU A.M.G

    Inst. de monitorizare si statistica
    a
    SOLIDARITATII atentioneaza
    salariatii din AMG despre
    posibilitatea caderilor masive de
    sectii si uzine la locul lor de
    munca .
    Toate astea pe fondul
    acumularilor
    de nepasare,tradare,si lasitate a
    diferitelor categorii sociale din
    aceasta fabrica.

  5. ai dreptate nu Germania este vinovata pt ca ea conduce UE pacalind tari de sacrificiu care prin bogatia resurselor acompaniata de o clima si un un sol excelent trebuia executata mai ceva ca in al doilea razboi mondial!Se pare ca platim daune cum am platit in acel razboi!Hitler sa chinuit sa ocupe parti din Europa cu forta,Germania de azi te a ocupat cu documente de genul Ro membra deplina a UE!Dupa cum stim Dacia Pitesti cumpra tabla de la italia,slovacia si germania.nu e de ajuns pierdrea a 100 mil euro pe an mai dezechilibram balanta export/import si prin importul au n milion T tabla/coponente subtire! Adevarat lumea nu a luptat crezind in constitutie,altii din nepasare,etc,dar pt ce ne trebuie uniune fara egalitate!interlopul Mittal vorbea si mai hazliu:Statele Unite ale Europei!Poate Turnul Babel al Europei!Nu poate fi vorba de asa ceva UE e un mare rateu aici nu e SUA.Cit priveste cifra planificata si acceptata de guvern si de UE-7000 salariati ea se realiza cu ordonanta sau fara.Prob la romani-tradarea,nepasarea si aroganta cid privesti din balcon!

    • Daca ar fi fost disponibilizari si nu autodisponibililizari probabil nu ar fi fost liniste la Combinat. Nu sunt de acord ca Romania sa nu mai aiba siderurgie dar cred ca ca Mittal ar trebui sa primeasca facilitati cu anumite conditii pt ca si pina acum a primit facilitati si nu a marit nici salariile si nu a facut mari investitii la Combinat. Aveti dreptate legat de comparatia cu SUA pt ca SUA este SUA iar ca un mic amanunt daca informatiile mele sunt corecte , firma americana care exploateaza halda de zgura si care a incheiat contract pt baza de fier vechi am inteles ca a facut angajari recent pe salarii mari si asigura conditii f bune de munca salariatilor.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s