Operaţiunea borduriada din noul Galaţi , dată peste cap !


Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul ca de ceva vreme anumite zone din oraş, şi aici mă refer de exemplu la strada Brăilei, au intrat în focul înlocuirii  bordurilor. Toate bune până aici pentru că acest lucru   mi-a adus aminte cu nostalgie de vremurile de acum ceva ani buni când se schimbau borduri sau se asfalta în draci cu rezultatele pe care poate unii din dumneavoastră vi le amintiţi. Gurile rele pe care bineînţeles că nu pot fi crezute mi-au şoptit zilele trecute că acum ceva timp, bordurile comandate de Primărie de la o firmă din Suceava , şi care ar fi fost achiziţionate cică în urma unei licitaţii pe SEAP au ajuns în frumosul nostru oraş. Aceleaşi guri rele mi-au mai şoptit însă că bordurile aveau o mică problemă dar importantă şi anume că nu prea corespundeau din punct de vedere calitativ, adică nu aveau dimensiunile corespunzătoare. Motiv pentru care cică ar fi fost returnate firmei de la care au fost achiziţionate şi ar fi urmat o nouă licitaţie, în urma căreia au fost aduse borduri de la altă firmă. L-am sunat zilele trecute pe purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mihai Costache, pentru a-l solicita să îmi dea un punct de vedere pe marginea acestui subiect asta pentru a nu fi acuzată ulterior de onor Primăria condusă de Marius Stan că am ceva cu această deosebită instituţie. Mihai Costache mi-a confirmat neoficial că informaţiile mele sunt corecte dar mi a dat şi o veste tristă . Şi anume cică mai durează să facă un comunicat de presă pe care nu înţeleg în ruptul capului de ce ar dura atât de mult pentru a fi redactat , chipurile pentru faptul că nu a reuşit încă să afle care ar fi trebuit să fie dimensiunea corespunzătoare a bordurilor. De parcă asta ar fi contat cel mai mult în toată această ecuaţie. Dar în fine . În speranţa că nu va trece Crăciunul până când voi primi un punct de vedere de la onor Primăria Galaţi am decis totuşi să vă povestesc cum stă treaba cu înlocuirea bordurilor din noul Galaţi. MagdaCONDOS_acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare

5 thoughts on “Operaţiunea borduriada din noul Galaţi , dată peste cap !

  1. -Tu nu intelegi de ce dureaza atit de mult retractarea unui comunicat,eu nu inteleg rostul acestei bordurari cind cyty managerul orasului in prezentarea proiectelor are 2 din multele obv prioritare in maxim 1 an executare unei fintini arteziane la inelul de rocada si micsorarea spatiului delimitator dintre cele 2 sensuri a str Brailei fapt ce duce la cistigare unei benzi in plus al fiecarui sens,si chiar nu inteleg de ce Magda bordurezi azi cind in maxim un an spargi din nou conf proiactului!Glumesc Magda inteleg destul de bine Tancrat si altii ca ei “traiesc”si o data cu ei si carnetele de partid,nu!

    • Ca sa fiu corecta proiectul legat de amenajarea fintinilor arteziene nu ii apartine city managerului Aurel Vlaicu . Proiectul este de pe vremea primarului Dumitru Nicolae , a fost prezentat la acea vreme de viceprimarul Ciumacenco deci actualul city manager doar l-a preluat . O zi buna

  2. p.s.-si poate purtatorul parimariei in comunicatul cu pricina adauga si raspunsul referitor la tema deschisa de mine,sper sa nu faca precum purtatorul minciunilor din AMG!
    O zi buna!

  3. -Ok asa o fi dar prob tot ramine in cazul in care azi bordurezi str Brailei si peste un an spargi din nou!Despre ce vb aici!Nu ti se pare ca trebuie “inlocuita garnitura la robinetul pic,pic,pic….. !

  4. Sunt zvonuri ca Radu Cosca împreuna cu un grup de interese conduce orașul si o face extraordinar de prost.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s