Baiatul de mingi al lui Dan Nica . Cu si despre Sidex


Ceea ce va voi spune este o poveste care mi a fost relatata zilele trecute de Gheorghe Tiber,  liderul sindicatului Solidaritatea si care sustine ca are probe si dovezi in sustinerea afirmatiilor sale. Cu precizarea ca nu e prima data cind Tiber sustine ca liderul PSD Galati, Dan Nica, ar avea niscai interese legate de Sidex si o simpatie deosebita fata de fostul FSS transformat peste noapte in sindicatul Siderurgistul, am sa trec la noile declaratii ale lui Tiber care ii are ca protagonisti pe liderul sindicatului Siderurgistul, Gheorghe Bezman si pe Dan Nica. Tiber sustine nici mai mult nici mai putin ca Bezman ar fi copilul de mingi al lui Dan Nica si ca socialdemocratii ar face niscai minuni astfel incit  sindicatul sa obtina reprezentativitate in instanta sperind ca in decembrie vor fi sprijiniti in  campania electorala. Habar nu am daca Bezman este sau nu  copilul de mingi al lui Dan NIca dar daca este asa este trist deoarece eu aveam o impresie mai buna despre Dan Nica pentru ca nu ma asteptam sa creada ca liderii unui sindicat aflat in slujba conducerii si care nu sunt vazuti cu zilele de oameni ar putea sa le aduca .voturi Gheorghe Tiber mai are un argument in favoarea afirmatiei sale , si anume ca la procesul pentru obtinerea reprezentativitatii cei de la Siderurgistul au angajat un avocat al carui tata, Dumnezeu sa il ierte deoarece in opinia mea a fost un om desosebit, a avut legaturi strinse cu PSD ul si  care a lucrat in justitie fapt care i-ar deschide niste usi fiului care intre timp a devenit avocat. Daca as mai spune ca Tiber sustine ca s-ar fi tras sfori pentru ca cei de la Siderurgistul sa obtina ceea ce vor si ca judecatoarea care judeca dosarul, chiar daca este tinara, nu va juca cum ar dori ea deoarece sefa Judecatoriei Galati este Diana Oancea, despre care Tiber sustine ca ar fi apropiata PSD ului,. cu care liderul de sindicat a mai avut meciuri dure acum citiva ani , nu cred ca mai am multe de spus. Cea mai  vesela faza este ca Gheorghe Bezman , mare lider de sindicat si mare luptator pentru drepturile siderurgistilor, a ajuns sa se roage de Tiber sa lase sindicatul sa obtina reprezentativitate propunindu i in schimb ca un membru al sindicatului Solidaritatea  sau chiar si Tiber, sa faca parte parte din comisia de negociere sindicala pe care ar alcatui o cei de la Siderurgistul in cazul in care ar obtine reprezentativitaete pentru a participa la negocierea noului contract. Cel putin asa sustine Tiber care mai afirma care i-a spus pas propunerii venite din partea lui Bezman. Un Bezman probabil disperat mai ales cind a aflat ca nu mai pot participa la negocieri in calitate de reprezentanti ai salariatilor in baza mandatului primit anul trecut de la angajaţi deoarece fiind atit de SCOLITI  si de COMPETENTI  bravii lideri ai sindicatului Siderurgistul nu au scris ceea ce ar fi trebuit in capul tabelelor care cuprindeau semnaturile siderurgistilor asa ca mandatul primit de participare la negocieri a fost valabil doar anul trecut si nu si acum, cum s ar fi putut, potrivit legii.  . Lucru care s-ar fi intimplat daca bravii si deosebitii lideri ar fi stiut cit de cit o buche de carte , adica de legislatie, mai ales ca au fost scoliti pe bani europeni  de FSS Metarom ul lui Scintei in tainelele sindicalismului iar rezultatele se vad din plin . Una peste alta  in Combinat se mai taie una alta si siderurugistii isi fac incalzirea acasa , de voie sau de nevoie, lucru de care personal nu poate sa imi para rau la cit de mamaligi sunt. Magda CONDOS_ acest text e un pamflet si trebuie tratat ca aare

3 thoughts on “Baiatul de mingi al lui Dan Nica . Cu si despre Sidex

  1. Exact : POTRIVIT LEGII sa fi scris daca tot nu au stiut,sau nu au vrut sa se informeze ca reprezentantii salariatilor au mandat pe 2 ani pt neg.ccm. .Nu fi asa sigura ca Bezman si ai lui nu vor reusi sa intoarca”serviciul”lui Nica prin prisma situatiei ca ei “nu sint vazuti cu zilele de salariati”!Sa le fak Nica ploile in tribunal si vei vedea cum Bezman si ai lui vor aduce fraieri pt Nica,contra a 20 de lei exact cum au facut si la asa zisul miting al lui ALFA.Iar necajitii sau mamaligile vor pune gurita mai ales ca urmeaza 2 zile SRL!Ceva recuperare zic ei!Pt asta sint buni Bezhman si ai lui-INTERMEDIARI.

  2. Nu pot deloc sa realizez o asociere intre Nica si Bezman.Intre un om care mananca literele cand scrie ceva si un ,,ales al poporului”Poate e posibil daca stau sa ma gandesc cum a disparut Paul Pacuraru.Fiecare om are cate o slabiciune

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s